Business Internaţional

Ucraina vrea să construiască un zid la graniţa cu Rusia

Ucraina vrea să construiască un zid la graniţa cu Rusia

Autor: Luminiţa Bogdan

03.09.2014, 15:31 991

"Lansăm operaţiunea Zidul, care are în vedere construirea unui zid real la graniţa dintre Ucraina şi Federaţia Rusă", a afirmat premierul Iaţeniuk.

Pe de altă parte, şeful Guvernului de la Kiev a apreciat că noua strategie ucraineană de apărare ar trebui să desemneze Rusia drept o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei, relatează Interfax-Ucraina.

"Ucraina are nevoie de o nouă strategie de apărare în care să se precizeze clar cine este agresorul şi cine reprezintă o ameninţare. Noua strategie de apărare ar trebui să desemneze Rusia drept un stat agresor şi, de asemenea, principala şi singura ţară care ameninţă securitatea naţională şi integritatea teritorială a Ucrainei", a declarat premierul Arseni Iaţeniuk.

Declaraţiile intervin pe fondul confruntărilor dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi în estul Ucrainei. Kievul a acuzat Moscova în mai multe rânduri de implicare în conflictul din estul Ucrainei, însă Rusia a respins de fiecare dată orice participare la confruntări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO