Retail&Agrobusiness

Cod portocaliu de scădere în industria berii: consumul s-a redus cu 20% în luna mai

Cod portocaliu de scădere în industria berii: consumul...

Autor: Ioana David

29.07.2014, 00:06 128
În aşteptarea verii, berarii au vă­zut cum vânzările s-au contractat cu 20% în luna mai, când în mod normal consumul ar fi trebuit să înceapă să accelereze. Acesta este cel mai mare declin raportat în luna mai după 2005.
 
Astfel, în mai s-au vândut doar 1,7 milioane de hectolitri de bere (170 de milioane de litri sau 340 de milioa­ne de doze de 0,5 litri), nivel similar cu cel din 2011, arată un calcul al ZF pe baza da­telor Institutului Naţional de Statistică (INS).
 
În 2014 nu a existat nicio lună de creştere în industria berii, astfel că în perioada ianuarie – mai consumul s-a contractat cu 10%, continuând tren­dul negativ de anul trecut. Berarii îşi puse­seră speranţele în Campio­natul Mon­dial de Fotbal din Brazilia, care a început în iunie, însă până acum nu există semne că acesta a impul­sionat consumul de bere.
 
„Competiţiile sportive de amploa­rea Campionatului Mondial pot aduce, în teorie, o creştere a consu­mu­­lui, dar este doar unul dintre fac­to­rii care pot influenţa piaţa. Pentru ori­ce be­rar, vremea bună este cel mai im­por­tant vector de creştere, dar la aces­ta se adaugă şi alţi factori: puterea de cumpărare, stabilitatea economică şi alţii“, spune Mihai Bonca, directorul de marketing al Bergenbier.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO