Constructii & Imobiliare

CJ Cluj a investit 7 mil. lei într-o staţie de transfer a deşeurilor

CJ Cluj a investit 7 mil. lei într-o staţie de transfer...

Autor: Laurentiu Cotu

03.12.2014, 17:53 510

Consiliul Judeţean Cluj a finalizat construcţia staţiei de transfer a deşeurilor din localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj, proiect în valoare totală de 7,1 mil. lei (1,6 mil. euro). În cadrul acestui proiectul, susţinut din fonduri europene, urmează să fie achiziţionate 21 de containere, opt camioane de transport containere şi o presă statică. Cantitatea de deşeuri estimată pentru staţia din Mihai Viteazu este de circa 58.000 de tone pe an.

Pe lângă staţia de transfer deşeuri din localitatea Mihai Viteazu, urmează să fie finalizate încă două staţii de deşeuri, în municipiul Gherla şi în oraşul Huedin. Totodată, se are în vedere până la finalul anului viitor, închiderea rampei de la Pata Rât, municipiul Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect de peste 30 mil. lei (6,7 mil. euro).

’’Proiectul merge înainte şi există toate şansele ca termenul de finalizare a întregului program, stabilit pentru finalul anului 2015, să fie respectat”, a declarat Vakar Istvan, vicepreşedinte cu atribuţii delegate de preşedinte CJ Cluj.  

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO