În doar două săptămâni, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, atacul de la Nisa şi puciul eşuat din Turcia au accelerat parcă timpul istoric, arătând că pacea nu este ireversibilă.
Vineri noaptea şi sâmbătă dimineaţă, în timpul celor 6-7 ore de incertitudine din Turcia, mulţi oameni din ţările din Balcani se întrebau poate dacă luni urmau să meargă nu la birou sau în fabrici, ci în cazărmi. Probabil este cea mai gravă criză de securitate din zonă din ultimii 25 de ani.
Toate datele arată că la nivel geopolitic sunt acumulate tensiuni uriaşe între marile puteri ale lumii şi după aproape trei decenii “cărţile” trebuie refăcute. Singura problemă este cum or să fie refăcute, cine şi unde cedează, cine şi unde apucă.
Noutatea este că astăzi încep să fie puse pe masă piese din ce în ce mai mari – doborârea unui avion rus în Siria anul trecut a fost un pion, astăzi probabil că sunt puşi cel puţin caii şi nebunii în joc.
Multe întrebări se ridică după lovitura de stat eşuată de la Istanbul: cum de nu a fost capturat Erdogan, cum au defectat tancuri şi avioane NATO fără reacţie de la sediul NATO de la Bruxelles, cum de erau listele cu mii de persoane de arestat gata alcătuite. Apoi, destul de suspectă incidenţa acestei lovituri imediat după înţelegerea anunţată de Recep Erdogan, preşedintele Turciei, cu Rusia şi Israel. În plus, nu te poţi gândi la succesiunea căderilor guvernelor – prin revolte populare sau insurecţie armată – din ţările arabe din ultimii cinci ani, care în sfârşit iată că a încercat să cuprindă şi „nuca“ cea mai tare.
Nu se cunosc răspunsurile, dar din ce se vede tensiunile sunt la cote foarte înalte. Importante sunt aici însă trendurile de adâncime, schimbările inexorabile care îşi vor face loc şi în făgaşe instituţionale şi politice sub o formă sau alta.
Din punct de vedere economic, emergenţa Turciei din ultimele trei decenii este netăgăduit. Este o ţară care şi-a făcut loc aici, la marginea Europei, în aceeaşi perioadă cu China în Asia, adică între 1980 şi 2015, în prim-planul economiilor mondiale.
Trebuie subliniat că aceasta este exact perioada de declin (cel puţin în anii ‘80) al fostei URSS şi a ţărilor din CAER, care au revenit la creştere abia din 2000 încoace, între 1980 şi 2000 fiind practic două decenii de crize economice succesive în zonă.
Chiar dacă are astăzi doar un PIB de 700 - 800 miliarde $, de patru ori mai redus decât al Marii Britanii şi cinci ori mai redus decât al Germaniei, este cea mai mare economie de la confluenţa Europa - Asia şi reprezintă punctul de greutate al zonei, fiind inclusiv platforma de business a Europei spre spre zona islamică. Este uşor de imaginat ce presiune simte Bulgaria, o ţară cu 7 milioane de locuitori şi 50 miliarde $ PIB sau chiar Grecia, o ţară cu 10 miloane de locuitori şi 230 miliarde $ PIB, de la vecinul de mai la sud.
Ceea ce izbitor este însă ritmul de creştere “de tip chinezesc” din ultimele două - trei decenii. În 1960, PIB-ul Turciei în valoare nominală era de 8 mld. $ în banii anului 1960, adică 8% din PIB-ul de atunci de circa 100 mld. $ al Marii Britanii. Astăzi, PIB-ul Turciei este un sfert din PIB-ul Marii Britanii, deci puterea economiei turce a crescut în această perioadă relativ la evoluţia economiei mondiale de trei ori.
Turcia este de fapt expresia economică cea mai puternică a creşterii demografice din zona musulmană, din Asia Mică şi nordul Africii, din ultimii 50 de ani. Turcia avea 27 milioane populaţie în 1961, iar astăzi are 76 milioane. În 1961 populaţia Marii Britanii era de 60 milioane, astăzi este de 76 milioane.
Creşterea demografică a fost în perioadă la fel de puternică şi în Egipt, care şi-a cvadruplat populaţia, şi în alte state africane, dar în cazul Turciei apartenenţa la NATO încă din 1952, parteneriatul de trimitere a emigranţilor în Germania, şcolile străine instalate din lunga influenţă occidentală şi procesul de industrializare au propulsat-o într-o putere economică astăzi.
În 1970 România trimitea fabrici de ciment la cheie şi construia baraje şi reţele de curent în Orient, astăzi turcii sunt patroni pe producţia de rulmenţi la Bârlad şi pe cea de frigidere la Găeşti. Istoria arată că puterea economică şi-a cerut întotdeauna, mai târziu sau mai devreme, dreptul politic. Ieşirea Marii Britanii din UE ridică mari, mari întrebări şi asupra alianţelor militare şi politice şi este fără îndoială strâns legată de încercarea de lovitură de stat din Turcia.
La urmă, chestiunea la care trebuie să se răspundă este următoarea: dacă cetăţenii Marii Britanii nu au mai fost dispuşi să achite nota de plată a securităţii economice şi sociale a Estului, vor mai fi dispuşi în continuare să achite nota de plată a securităţii politice a Estului?
