♦ Sindicatele din educaţie au anunţat că vor continua greva şi cer ca salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv ♦ Guvernul a adoptat măriri salariale de 1.000 de lei brut, adică 558 de lei net pentru profesori şi cadrele didactice auxiliare ♦ Costul total net al creşterilor salariale aplicate acum de guvern se ridică la 1,8 mld. lei net pe an ♦ Astfel, guvernul ar mai avea nevoie de circa 3,25 mld. lei pentru a îndeplini cererile profesorilor.
Sindicatele din educaţie au anunţat că vor continua greva generală din învăţământ. Astfel, reprezentanţii dascălilor au transmis că cer în continuare ca salariul profesorilor debutanţi să fie cel puţin la valoarea salariului mediu pe economie, iar salarizarea în sistem să fie progresivă, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului şi partidelor aflate la guvernare să-şi asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învăţământului Preuniversitar şi care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în nota de fundamentare a ordonanţei, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”, au transmis reprezentanţii profesorilor.
Sindicaliştii din educaţie au respins, încă de miercuri seara, oferta guvernului de creşteri salariale cu 1.000 de lei şi 400 de lei brut. Cu toate acestea, guvernul a decis, joi, să aprobe într-o şedinţă de guvern convocată într-o zi liberă majorările salariale etapizate pe trei ani şi respinse deja miercuri seară de reprezentanţii profesorilor. Ordonanţa de guvern le majorează salariile cu nici 558 de lei profesorilor şi cu nici 250 lei personalului nedidactic.
Astfel, conform datelor publicate în Monitorul Oficial, salariul profesorului debutant nu va depăşi 3.000 de lei. Salariul brut de bază al unui profesor cu studii superioare de lungă durată debutant este în prezent de 4.098 de lei, adică primeşte în mână un salariu net de 2.424 de lei.
Dacă aplicăm o creştere de 1.000 de lei brut pe lună, ajungem la un salariu brut total de 5.098 de lei, ceea ce ar însemna un salariu net lunar de 2.982 de lei. Astfel, prin majorarea propusă de guvern un profesor debutant primeşte în plus 558 de lei net pe lună la salariu, adică o creştere de 23% faţă de salariul net din prezent.
Cumulat, în învăţământul preuniversitar şi superior sunt 267.081 de cadre didactice şi angajaţi cu rol didactic auxiliar. Dacă aplicăm o mărire salarială de 558 de lei net, echivalentul a 1.000 de lei brut, rezultă un cost total net pentru creşterile aplicate acum de guvern doar pentru profesori şi pentru personalul didactic auxiliar care se ridică la aproape 1,8 mld. lei pe an.
Dacă salariile profesorilor debutanţi ar ajunge la 4.554 de lei net, ar însemna o creştere de 1.572 de lei net. Astfel, costul anual al acestei creşteri doar pentru profesori şi personalul didactic auxiliar ar însemna circa 5,04 mld. lei. Aşadar, diferenţa dintre costul creşterilor salariale aplicate acum şi cele dorite de profesori este circa 3,25 mld. lei net, adică suma de care ar avea nevoie guvernul pentru a îndeplini cererile sindicatelor.
Profesorii au intrat în grevă generală pe 22 mai, iar de atunci şi până în prezent au organizat trei proteste de amploare în Bucureşti.
► Salariul iniţial al unui profesor debutant era de 4.098 de lei brut, adică un salariu net de 2.424 de lei net.
► Dascălii cer ca salariul profesorului debutant să pornească de la salariul mediu pe economie, care în acest moment este de 7.290 de lei brut, adică 4.554 de lei net.
► Guvernul ar mai avea nevoie de 3,25 mld. lei pentru a putea creşte salariile profesorilor până la salariul dorit de ei.
► După măririle adoptate de guvern, salariul profesorului debutant a crescut la 5.098 de lei brut, adică 2.982 de lei net.
► Costul net al creşterilor salariale aplicate acum de guvern este de 1,8 mld. lei net pe an doar pentru profesori şi cadrele didactice auxiliare, iar pentru a ajunge la salariile dorite de profesori ar însemna un cost de 5,04 mld. lei.