Media & Advertising

Mitul reclamelor din timpul Super Bowl. Cât de eficiente au fost reclamele de anul trecut ale VW, Chrysler şi Groupon

Mitul reclamelor din timpul Super Bowl. Cât de eficiente au fost reclamele de anul trecut ale VW, Chrysler şi Groupon

Autor: Alexandru Stefan Matei

05.02.2012, 16:07 957

Companiile care au cheltuit milioane de dolari pentru un spot ce va fi difuzat în timpul Super Bowl, finala ligii profesioniste de fotbal american, speră ca de luni reclamele lor să invadeze reţelele sociale şi să fie subiect de discuţie în birourile din întreaga Americă, scrie Business Insider.

Super Bowl este scena principală pentru orice reclamă în condiţiile în care mai mult de 111 milioane de americani sunt aşteptaţi să urmărească finala dintre New York Giants şi New England Patriots. Este însă şi un pariu riscant pentru că un spot de 30 de secunde costă 3,5 milioane de dolari, dar este un risc pe care companiile şi-l asumă pentru că o reclamă de succes poate genera o adevărată isterie şi le poate aduce beneficii uriaşe companiilor şi statutul de celebritate actorilor.

"Dacă faci lucrurile bine, ai oportunitatea de a schimba direcţia companiei tale", spune Allen Adamson, director în cadrul firmei de consultanţă Landor Associates. "Nu mai poţi prinde atât de multă lume în faţa televizorului până la finala de anul viitor".

Business Insider face o analiză a trei dintre cele mai de succes reclame din timpul finalei de anul trecut şi a efectului acestora asupra companiilor care le-au creat.

Volkswagen

Reclama Volkswagen de anul trecut a avut toate ingredientele pentru a fi un succes: un băieţel drăgut, o temă retro şi un scenariu amuzant.

Compania auto germană a destins milioanele de telespectatori cu o reclamă pentru noul Passat a cărei temă a fost inspirată din filmul Războiul Stelelor şi în care un băieţel costumat în Darth Vader încearcă fără succes să folosească "forţa" asupra unei păpuşi, a unei maşini de spălat şi asupra câinelui său. Face şi o ultimă încercare asupra maşinii tatălui său, iar atunci când tatăl foloseşte telecomanda pentru a porni maşina, băieţelul este şocat crezând că a reuşit să folosească "forţa".

VW a făcut un pariu lansând reclama înainte de meci, un lucru pe care majoritatea companiilor nu îl fac. Decizia a fost una bună pentru că reclama a devenit un adevărat succes pe site-ul Youtube, având până acum 49,4 milioane de vizualizări.

Reclama a avut un impact pozitiv şi asupra vânzărilor modelului Passat, care a intrat pe piaţă în vara anului trecut şi de atunci a înregistrat vânzări consistente. Până în decembrie de exemplu, vânzările au crescut de mai mult de două ori, la aproape 23.000 de unităţi.

Actorul principal al reclamei, Max Page, în vârstă de 6 ani, a devenit o celebritate. După difuzarea reclamei, Max, care a jucat şi în serialul "Tânăr şi neliniştit", a apărut la emisiuni precum Today de la NBC.

Volkswagen va folosi din nou tema din Războiul Stelelor şi anul acesta, dar acum pentru noul model Beetle.

Chrysler

Deşi multe reclame din timpul Super Bowl folosesc umorul, copiii sau animalele pentru a ajunge la inimile consumatorilor, Chrysler a apelat la o strategie diferită în spot-ul "Importat din Detroit" prin care promova sedan-ul 200.

Reclama îl prezintă pe cântăreţul Eminem plimbându-se în noul Chrysler 200 pe străzile Detroitului, trecând pe lângă simbolurile oraşului, la final acesta fiind pe scenă în faţa unui public frenetic căruia îi transmite mesajul: "Acesta este Motor City şi asta facem noi".

Reclama, care este un tribut faţă de istoria industriei auto din Detroit, a avut priză imediat, reclama având 14 milioane de vizualizări pe Youtube.

Şi sloganul "Importat din Detroit" a fost adoptat rapid, fiind folosit des de locuitorii oraşului, fiind imprimat pe tricouri şi şepci şi ducând la dublarea vânzărilor magazinului online al Chrysler.

Totuşi, se pare că spot-ul a ajutat mai mult oraşul Detroit decât compania Chrysler. După reclama din februarie, numărul de unităţi vândute ale sedanului 200 a crescut de patru ori comparativ cu luna anterioară, la mai mult de 3.000. Dar per total, s-au vândut numai 87.000 de unităţi anul trecut, în condiţiile în care Toyota Camry, cea mai bine vândută maşină anul trecut a avut vânzări de 300.000 de unităţi.

Şi anul acesta Chrysler are un spot de 60 de secunde în timpul Super Bowl, dar nu a dat detalii despre reclamă.

Groupon

Să stârneşti discuţii cu reclamele din timpul Super Bowl nu este întotdeauna un lucru bun, iar Groupon a învăţat acest lucru pe propria piele.

În prima sa reclamă din timpul finalei, site-ul de reduceri Groupon a angajat o firmă din Miami bine cunoscută pentru reclamele sale hazlii. Agenţia Crispin Porter & Bogusky a creat o serie de anunţuri publice false care arătau celebrităţi ce vorbeau despre probleme sociale. De fapt, ele vorbeau despre oferte de pe site-ul Groupon.

De exemplu, actriţa Elizabeth Hurley vorbeşte despre defrişări, dar de fapt se referea la o ofertă pentru ceară braziliană. Într-un alt exemplu, actorul Timothy Hutton pare că vorbeşte despre criza din Tibet, dar de fapt se referă la mâncarea tibetană.

Deşi reclama îi trimetea pe telespectatori către site-ul savethemoney.org prin care se puteau face donaţii către cauzele respective, ea a fost aspru criticată şi Groupon a retras-o după numai o săptămână.

Anul acesta, Groupon nu îşi va mai face reclamă în timpul Super Bowl.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO