O intrebare obsedanta: din ce bani va plati Guvernul pensiile stabilite de Parlament? Mai ales ca greva profesorilor, din toamna, s-a soldat nu doar cu mariri de salarii, ci si cu o decizie privind cresterea alocatiilor bugetare pentru invatamant.
Ministrii de resort au venit la televizor si au scris pe tabla, negru pe alb, care sunt sursele. Le-am retinut pe cele mai importante: cresterea economica, impozitarea suplimentara a salariilor mari si a premiilor.
N-am auzit insa nimic despre executarea datornicilor la buget. O sursa grasa. Caci nu de azi-de ieri, ci de ani de zile, Romania se confrunta cu dificultati majore in incasarea veniturilor. Si daca, la capitolul venituri, nu se aduna sumele scontate, nu pot fi acoperite toate cheltuielile. Daca numeroase state sunt neiertatoare cu evazionistii - cei care se sustrag de la plata impozitelor si taxelor, furand astfel bugetul - in Romania, in schimb, evazionistii (cei mari, desigur) se bucura de multa vreme de ingaduinta. An de an, rata inselarii bugetului statului a crescut vertiginos.
Mai e insa o problema, poate cea mai importanta: filosofia bugetara. Sigur ca e firesc sa fie taxat tot ce misca - de la autoturisme la marfuri; si tot ce sta - de la terenuri la cladiri. Grav este insa faptul ca impozitele si taxele au jucat un singur rol major, acela de a aduna bani in "casieria centrala" a statului, in timp ce contributia lor la cresterea eficientei muncii si a competitivitatii productiei nationale a ramas extrem de redusa. Iar banii adunati n-au ajuns in niciun an. Acum, Guvernul ne da asigurari ca ajung. Dar ei ar fi putut sa fie mult mai multi.
Reformele fiscale s-au tinut lant in anii tranzitiei. Iar incercarile de a fi promovate multe dintre conceptele proprii economiei de piata, intr-un efort continuu de modernizare a fiscalitatii, n-au lipsit. Romania s-a desprins insa greu de tendintele centraliste ale vechiului sistem. De fapt, nici n-a reusit inca o desprindere totala. In acest fel, companiile care produc bunuri sau servicii n-au fost si nu sunt incurajate sa remunereze corespunzator competenta, initiativa si creativitatea. Sau, mai rau, au fost si sunt impinse sa caute refugii in munca la negru. Si cum pensiile sunt suportate de salariati, la salariile mici si contributia e mica.
Actualul Guvern, unificand impozitele pe castiguri din munca si pe profit la o cota de 16 la suta, a plecat de la experienta buna a altor tari. Experienta ce arata ca bani multi la buget se obtin nu din cote inalte de impozitare (ce mai functioneaza si "in scara"), ci dintr-o masa mare de castiguri, la care sa se aplice impozite realiste. Desi, astazi, cota unica de 16 la suta continua sa fie criticata dur, eu cred ca pentru Romania masura a fost binevenita. In plus, a constituit si un pas inainte catre eficientizarea fiscalitatii. Am reusit, in parte, sa fie si la noi asa cum este peste tot in lumea moderna. Adica, accentul in materie de fiscalitate sa se mute din sfera impozitelor directe in cea a impozitelor indirecte. E limpede de ce: pentru a incuraja munca, veniturile din munca, investitiile. Normal este ca munca inalt calificata, competenta, initiativa eficienta sa fie platite nelimitat.
Am notat ca reusita e doar partiala fiindca la noi, in continuare, plata muncii e limitata practic, chiar daca teoretic ingradirile nu par sufocante. In realitate, insa, la un salariu brut decent compania e nevoita sa contabilizeze un plus impovarator. Dar calculul este pur teoretic. Fiindca, practic, putine companii se pot incumeta sa plateasca salarii decente. Si din alte cauze, desigur, dar si din cauza impozitelor mari platite de angajatori. Rezultatul apare tot "in scara", ca si sistemul de impozite: veniturile salariale fiind mai mici, oamenii muncesc dupa cum sunt platiti; daca societatea are parte de mai putina munca, normal ca circula mai putine produse si la buget ajung mai putini bani; profiturile companiilor sunt si ele mai mici si in consecinta mai mici sunt si incasarile din impozitul pe profit.
Treptat, reducerile de impozite directe au impins lucrurile catre schimbari importante. In 2000, bunaoara, reforma fiscala a fost determinanta pentru iesirea din recesiune si trecerea la crestere economica. Evident, cota unica a constituit - incepand din 2005 - o completare binevenita, care sa duca schimbarile mai departe. Numai ca ar mai fi fost nevoie de trei pasi: reducerea taxelor platite de patroni, incurajarea profiturilor si stimularea salariilor mari, care sa recompenseze competitia si performanta. Numai acesti pasi pot sa aduca bani in plus si pentru pensii, si pentru invatamant, si pentru sanatate. Si, desigur, pentru investitii in infrastructuri.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
