Am un amic care mă bombardează cu SMS-uri, adică mă ţine la curent cu intrarea firmelor în insolvenţă, care lasă în urmă facturi neonorate, datorii neplătite, salarii restante şi multe altele. Plus datoriile la stat rămase pentru istorie.
Mai departe, amicul meu acuză faptul că lichidatorii, Fiscul şi judecătorii îşi dau mâna cu cei care îşi declară insolvenţa, iar creditorii sunt principalii pierzători, nu proprietarii afacerilor sau administratorii lor. Pentru că proprietarii îşi continuă nestingheriţi celelalte afaceri pe care le au, afişează o bogăţie neaşteptat de mare şi nimeni nu îi caută de bani. În primul rând, statul şi băncile. Iar cei care pierd cel mai mult sunt furnizorii mici şi mijlocii de produse şi servicii, care nu au în spate pe nimeni. Statul este al nimănui, iar la bănci plătesc acţionarii, deci acei pensionari şi investitori anonimi de peste mări şi ţări.
L-am înţeles pe amicul meu, în suferinţa lui antreprenorială, dar la un moment dat l-am întrebat unde a fost analiza lui de risc atunci când a dat marfa, dacă acel client îi va plăti sau nu până la final. Iar răspunsul lui a fost: „Dacă aş face o analiză de risc, cui i-aş mai vinde? Dacă nu dau eu marfa, sigur o să o dea un alt concurent de-al meu şi o să ies din piaţă“.
Cât timp a fost boom-ul economic, insolvenţa unui client era ultimul punct la care se gândeau băncile sau furnizorii. În piaţă era o frenezie totală, iar toată lumea marca creşteri ale afacerilor de două sau de trei cifre.
Când o bancă dădea unui client un credit îţi mai puneai tu problema, un furnizor mic, să mai verifici şi riscul? Era de presupus că banca verifica şi pentru tine bonitatea clientului, planul lui de afaceri şi rambursările ulterioare.
Dar a venit criza şi toată economia s-a trezit peste noapte cu o scădere dramatică şi rapidă a afacerilor. Toate planurile privind creşterea afacerilor s-au transformat rapid în planuri de supravieţuire: salariaţii au fost daţi afară, s-au redus salariile, întârzierile la plata facturilor a devenit ceva obişnuit, iar dacă acum cineva îţi plăteşte şi la 120 de zile, eşti cel mai fericit, bancherii au început să numere zilele de restanţă la credite, iar apoi au venit provizioanele şi operaţiunile de write off - de ştergere a unor împrumuturi. Dintr-o dată toată lumea şi-a amintit de risc şi fiecare se întreba unde a fost atunci când a dat marfa sau creditul. Unde să fie?
La restaurant, unde deschidea o sticlă de şampanie Moët & Chandon, ca să sărbătorească încheierea unei noi afaceri sau că au intrat banii într-un cont dintr-un credit. Asta încă era bine, dar gândiţi-vă că mulţi antreprenori făceau primul drum într-un showroom, unde îşi comandau un Porsche. Că aveau bani în cont.
Mai citiţi:
Având în vedere că această criză nu a trecut, intrarea în insolvenţă care era văzută ca un stigmat pentru o companie sau un proprietar a devenit o modă.
Administratorii juridiciari spun că insolvenţa este o necesitate de a se curăţa economia şi chiar menţionează că este bine ca un proprietar să îşi declare insolvenţa când apar primele probleme, când vede că nu mai poate să îşi plătească datoriile. Ideea este de ce să te zbaţi ca să-ţi ţii afacerea în viaţă când la final vei realiza că munceşti pentru bănci, stat sau furnizori, iar ţie nu îţi mai rămâne nimic. Mai bine lichidezi tot, eşti stresat puţin la început, dar după aceea totul este o rutină. Astfel se explică declararea firmelor în insolvenţă pe bandă rulantă.
Pentru bancheri insolvenţa pare, din declaraţii, să fie o dramă, având în vedere că „adio bani“, dacă mai recuperează ceva, o rată de 30% este ceva excepţional, iar dacă face un write off, iar businessul creditat merge înainte, chiar se câştigă un client, iar pierderea se trece pe provizioane şi se recuperează de la clienţii buni platnici, costul de finanţare rămânând astfel ridicat.
Mai citiţi:
Sunt cazuri în care după ce au făcut o ştergere a unor credite, bancherii dau alte credite fără probleme aceloraşi proprietari. Nu există nicio listă neagră în sistemul bancar. Cine a lăsat credite neplătite acum un deceniu la Bancorex sau Banca Agricolă lasă şi acum. Întovărăşirea clienţi bancheri s-a păstrat peste timp.
Dacă în primii ani de criză în insolvenţă au intrat mai mult companiile mici şi mijlocii, de doi ani încep să intre companiile mari. Când te uiţi pe un tablou al creditorilor prezentat de administratorul judiciar te înfiori. Sunt datorii lăsate în urmă de zeci şi sute de milioane de euro. Tabloul creditorilor la Romstrade, compania omului de afaceri Nelu Iordache, indica o sumă de 770 milioane de euro. Nu lei, ci euro. Stai şi te întrebi unde a fost riscul băncilor care au dat credite de zeci şi sute de milioane de euro în acest caz? În cazul falimentului Tnuva băncile au pierdut aproape 40 de milioane de euro. La City Mall bancherii au pierdut vreo 30 de milioane de euro. La creditele de nevoi personale fără garanţii, date la normă în perioada de boom, băncile au vândut portofolii întregi şi cu 95% discount, numai să scape de ele. Unde a fost riscul şi managementul bancar când s-au dat acele credite? La restaurant la Monte Carlo? Sau la Casa di David în Herăstrău?
Insolvenţa, restructurarea, falimentul, dar şi riscul fac parte integrantă din regulile capitalismului când vinzi un serviciu, livrezi o marfă sau dai o marfă unui client, unui partener de afaceri, trebuie să te gândeşti în primul rând la riscul de a-ţi nu lua banii înapoi înainte de a-ţi majora bilanţul, de a-ţi acorda un bonus sau a-ţi cumpăra o maşină de lux.
Foarte multă lume a uitat acest lucru, iar acum plăteşte, inclusiv amicul meu. Un preşedinte de bancă spunea că la un curs pe care l-a făcut un bancher mai bătrân de afară spunea că în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, unde riscul este extrem de ridicat, având în vedere că unele afaceri ies, altele nu, când vrei să acorzi un credit trebuie să te uiţi la ce maşină conduce nevasta sau prietena proprietarului sau pe ce cheltuieşte banii.
Probabil că mulţi bancheri români au chiulit de la acel curs. Dar şi ceilalţi furnizori au lipsit la acest curs.
Capitalismul înseamnă întâi risc şi teama de a nu fi plătit, de a nu-ţi recupera banii înainte de a împărţi profitul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
