Politică

Învestirea Cabinetului aduce o mică eră glaciară în tabăra alianţei „pentru opt ani“ dintre PSD şi PNL

Învestirea Cabinetului aduce o mică eră glaciară în tabăra alianţei „pentru opt ani“ dintre PSD şi PNL

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au avut ieri o dispută publică pe marginea susţinerii noului guvern al lui Răzvan Ungureanu

Autor: Iulian Anghel

10.02.2012, 00:05 982

Învestirea Guvernului a produs mai multă agitaţie în rândul opoziţei din USL care se pregătea de un larg repaus, dat fiind că nu a participat la lucrările Parlamentului, şi nu degeaba.

Când părea că nu se va întâmpla nimic, Victor Ponta, liderul PSD, a "aruncat piatra", iar liberalii s-au străduit să o scoată din baltă convocând pripit o reuniune de partid şi con­clu­zionând supăraţi, prin Crin Antonescu, că stilul lor nu este potrivit cu cel al primului dintre social-democraţi.

Alianţa dintre cele două mari partide PNL şi PSL, făcută să dureze peste ciclurile electorale, adică cel puţin opt ani, a tremurat ieri uşor. De ce atâta agitaţie? Pentru că discursul lui Victor Ponta din plenul Parlamentului în care el şi-a manifestat disponibilitatea pentru dialog cu viitorul Guvern a fost surprinzător din toate punctele de vedere. Şi pentru toată lumea politică: pentru partenerii social-democraţilor din USL, liberali, dar şi pentru cei din PDL.

Ponta nu l-a atacat pe Răzvan Mihai Ungureanu, dimpotrivă, i-a apărat pe membrii cabinetului în faţa reacţiilor presei, afirmând că nu este un guvern de clone sau de consilieri second-hand. O reacţie total diferită de mesajul războinic al liberalilor care au refuzat până în prezent să relaţioneze chiar şi formal cu viitorul cabinet. Chiar a vorbit de o colaborare pe 15 puncte.

Reacţiile au fost însă diferite: reprezentanţii PDL abia şi-au putut ascunde încântarea, în vreme ce în tabăra liberalilor, aliaţii PSD, s-a aşternut îngheţul: "Nu este în regulă", iată replica nedumerit-posomorâtă a PNL, exprimată "la cald" de deputatul liberal Radu Stroe.

Liderul PNL Crin Antonescu şi-a reunit conducerea de partid pentru a analiza discursul şi a da o replică, mai ales după ce Ponta a refuzat să se justifice, afirmând: "Discursurile mele mi le scriu eu. Nu cred că trebuie să le aprobe nimeni".

Mai târziu însă Ponta a revenit afirmând că nu a spus că USL va colabora cu Guvernul, anunţând chiar o contestaţie a învestiturii la Curtea Constituţională pe motiv că audierea miniştrilor s-a făcut în lipsa cvorumului cerut de regulamentele Parlamentului. Acest lucru nu l-a împiedicat pe Antonescu să sublinieze că stilul liberalilor nu se potriveşte cu noua retorică a lui Ponta.

Dincolo de acest lucru s-a văzut clar ieri o simpatie reciprocă între Ponta şi Ungureanu, neblocată de barierele politice.

Pe ce proiecte a promis Ponta sprijin Guvernului

  • Adoptarea tratatului european de guvernanţă fiscală (care impune limite de deficit şi datorie - 0,5% din PIB, deficitul structural; 3% din PIB deficitul bugetar; 60% din PIB, datoria publică).

  • Aderarea la spaţiul Schengen.

  • Ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie.

  • Accentuarea independenţei reale a DNA şi ANI.

  • Depolitizarea ANAF şi a serviciilor deconcentrate din teritoriu.

  • Modificarea legii achiziţiilor publice.

  • Eventualele măsuri guvernamentale de revenire a salariilor din sectorul bugetar la nivelul din 2010.

  • "Combaterea contractelor băieţilor deştepţi din energie."

  • Măsuri de reducere a TVA pentru produsele agricole de bază.

  • Taxarea marilor averi, chiar cu mai mult de 1%.

  • O eventuală măsură de reducere a CAS.

  • Deblocarea angajărilor în posturile publice.

  • Majorarea salariului minim pe economie la 850 de lei.

  • Scoaterea de la conducerea companiilor de stat a oamenilor celor aflaţi la putere.

  • Adoptarea unei legi electorale prin consultarea tuturor partidelor parlamentare şi desemnarea colegiilor electorale de către o comisie parlamentară şi nu prin hotărâre de guvern.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO