Politică externă

Crime politice la Moscova

30.07.2003, 00:00 11

Asasinarea deputatului rus Serghei Iusenkov, in aprilie, a reprezentat o reglare de conturi intre doua fractiuni ale partidului Rusia Liberala , a declarat, ieri, adjunctul procurorului general, Iuri Biriukov, relateaza AFP. "Este vorba de un conflict intre doua grupari care la inceput au fost unite apoi s-au separat", a precizat Biriukov, care a vorbit despre "o reglare de conturi in cadrul Rusiei Liberale, lipsita de motivatii financiare". Biriukov a exclus o eventuala legatura intre moartea deputatului si omul de afaceri rus, aflat in exil, Boris Berezovski, presedinte al fractiunii ruse liberale, aflata in opozitie cu cea condusa de Iusenkov. Din partidul fondat in 2002 cu ajutorul financiar al lui Berezovski s-au desprins doua fractiuni rivale si doar cea condusa de Iusenkov a fost inregistrata de catre Ministerul de Justitie, pentru a candida la alegerile legislative din decembrie. Iusenkov a fost ucis, la 17 aprilie, in fata locuintei sale din Moscova. Sase persoane au fost arestate, in iunie, si vor fi judecate pentru asasinarea deputatului rus. Potrivit Parchetului, persoanele care au ordonat asasinatul sunt un vicepresedinte al partidului Rusia Liberala (fractiunea pro-Berezovski), Mihail Kodanov, si un consilier. Adjunctul procurorului a exclus o eventuala legatura intre asasinarea lui Iusenkov si decesul unui cofondator al Rusiei Liberale, Vladimir Golovlev, omorat la Moscova, in august 2002. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO