• Leu / EUR4.9024
  • Leu / GBP5.4966
  • Leu / USD4.4632
Profesii

Creştere neaşteptată a salariilor din petrol şi gaze: salariul mediu net al petroliştilor a crescut cu 100% în septembrie, iar în gaze cu 50%

Creştere neaşteptată a salariilor din petrol şi gaze: salariul mediu net al petroliştilor a crescut cu 100% în septembrie, iar în gaze cu 50%

Autor: Ramona Cornea

29.11.2022, 00:07 2227

Salariile din cocserie şi produsele din prelucrarea ţiţeiului s-au dublat în luna septembrie a acestui an faţă de luna precedentă, de la circa 7.900 de lei în luna septembrie a anului acesta la mai mult de 16.000 de lei în septembrie 2022, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar.

De asemenea, salariile din extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale au înregistrat şi ele o creştere mare de la an la an, de peste 50%, de la circa 8.200 de lei la aproape 12.600 de lei. „Este posibil să fie aceste creşteri din bonusurile primite de executivi pentru că nu ştiu să fi fost o negociere de contract pentru o creştere structurală“, a spus pentru ZF Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale Cartel Alfa.

„Cocseria sigur nu a crescut, dar a crescut partea aceasta de petrol şi transport petrolier. Este posibil să fie şi bonusuri date executivilor din timp ca să nu apară la sfârşitul anului. Pentru salariaţi nu ştiu să fi fost creşterile acestea, nu se justifică creşterile acestea.“

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9024
Diferență: -0,2523
Ieri: 4.9148
Azi: 4.4632
Diferență: -1,1517
Ieri: 4.5152
Azi: 5.4966
Diferență: -1,2078
Ieri: 5.5638
Azi: 4.9026
Diferență: -0,4831
Ieri: 4.9264