ZF 24

Ninge puternic joi în mai multe zone din ţară. Bucureştiul este ocolit în continuare de zăpadă

 Ninge puternic joi în mai multe zone din ţară. Bucureştiul este ocolit în continuare de zăpadă

Autor: Mediafax

18.01.2012, 13:45 1712

În a doua parte a zilei de joi va ninge, izolat abundent, în mai multe zone din ţară, iar vântul va avea intensificări locale, viscolind zăpada, se arată într-o informare a Administraţiei Na]ionale de Meteorologie.

În Crişana, Maramureş şi Transilvania, precum şi în Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali, în a doua parte a zilei de joi, 19 ianuarie, va ninge, izolat abundent, iar vântul va avea intensificări locale, viscolind zăpada.

În noaptea de joi spre vineri şi in prima parte a zilei de vineri, 20 ianuarie, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţe şi ploi, favorizând producerea de polei; în acelaşi interval, va ninge viscolit în toate zonele montane, unde vântul la rafală va depăşi 80 km/h.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels