Stephen Vizinczey s-a nascut in Ungaria, in 1933. Dupa Revolutia din 1956, a plecat in exil si a ajuns in Canada. Nu stia decat vreo cincizeci de cuvinte englezesti. Astazi, Vizinczey este un cunoscut scriitor de limba engleza, eseist si critic de renume. Romanul sau Elogiu femeilor mature, tradus in multe limbi si, de curand, si in romaneste, la Editura Curtea Veche, a cunoscut un mare succes.
- Domnule Vizinczey, aveti reputatia ca, prin rigoarea judecatilor dvs., sunteti unul dintre cei mai redutabili critici ai timpului nostru. Sunteti de acord cu aceasta imagine?
- De fapt, nu ma consider deloc un critic. Fac rareori recenzii de carte, si numai daca sunt de parere ca un anumit volum este extraordinar de bun sau de prost. Nu ma percep ca un critic sau un judecator. Mai degraba, ma vad functionar la un birou de informatii sau ghid turistic care le spune oamenilor: "Uitati, aici este ceva ce merita atentia voastra!". Cand scriu recenzii de carte, incerc sa ma ridic la inaltimea maestrului meu, Balzac: am invatat foarte multe despre literatura si despre natura umana din eseul sau in care explica de ce Eugene Sue era un scriitor prost.
- Cum credeti ca se explica succesul scrierilor dumneavoastra?
- In primul rand, ma gandesc la cei cinci ani petrecuti la Colegiul Ungar de Teatru si Film din Budapesta, ani care au insemnat participarea zilnica la repetitiile Teatrului National si la spectacolele unuia sau ale altuia dintre excelentele teatre budapestane, intr-o vreme in care lucrau acolo doi regizori de exceptie, Major si Gellert, si numerosi actori de valoare. Este genul de pregatire de care prea putini scriitori au norocul sa beneficieze. In plus, datorez totul faptului ca am fost obligat sa fug din Ungaria dupa inabusirea revoltei din 1956. Oamenii sunt aceiasi pretutindeni in lume, ceea ce difera de la o tara la alta sunt ideologia, preocuparile si valorile dominante. In Italia, rubrica de horoscop din ziar iti spune ca pozitia astrelor indica o evolutie noua in viata amoroasa. Aceeasi rubrica, in America, iti aduce vesti bune despre afaceri. Dupa plecarea din Ungaria, pentru mine a fost socant sa descopar ca lucruri despre care credeam ca sunt foarte importante contau prea putin sau chiar nu aveau sens la doua sute de kilometri dincolo de granita, ca sa nu mai vorbesc de America. Socul m-a facut sa ma concentrez asupra lucrurilor care erau importante peste tot. Devenind refugiat, am descoperit universalul. Dupa cum spune Ionesco intr-una dintre marile lui piese, "Lectia", Paris in italiana e Roma, Paris in engleza este Londra - si as putea adauga: in romana, Paris este Bucurestiul. Si mai exista un motiv, dupa parerea mea: arunc cam 90% din ceea ce scriu - nu scriu atat de mult pe cat rescriu.
- Ati avut modele printre marii scriitori ai lumii? Care au fost ele?
- Da, de la o varsta foarte frageda, de la sase ani - mari poeti si mai tarziu mari romancieri si dramaturgi au fost calauzele si prietenii mei: pot sa spun ca, intr-o anumita masura, m-au crescut, mi-au oferit la fel de mult ca mama mea sau ca bunii mei profesori. Fara Arany, PetA¶fi, Ady, Attila Jozsef, Zsigmond Moricz, Shakespeare, Webster, Stendhal, Balzac, Kleist, nu as fi omul si scriitorul care sunt.
- Ati spus odata ca, fundamental, exista doua feluri de literatura: una care te ajuta sa intelegi si alta care te ajuta sa uiti. Cartile dvs. din care categorie fac parte si de ce?
- Imi place sa inteleg lucrurile cat mai bine, daca se poate, si, atunci cand reusesc sa inteleg ceva, bucuria descoperirii ma inspira sa scriu. Tot ce scriu eu poate fi rezumat ca raspunzand la doua intrebari: "Stiai?" si "Iti amintesti?".
- Ati spus candva ca nu poti ajunge la adevar decat in roman. Fara sa starnim furtuni, sa intelegem ca un poet ar ajunge mai rar la esente?
- Aveti dreptate sa nu fiti de acord - ar fi trebuit sa spun literatura, nu roman. Poetii, romancierii, dramaturgii - si totusi nu, pentru ca asta ar exclude autorii de proza scurta - sa spunem, deci, scriitorii imaginativi de orice fel sunt singurii oameni care pot spune adevarul. Majoritatea nu reusesc, dar cei mai buni dintre ei, da. Au mai multa libertate, nu se simt obligati sa fie pe placul oamenilor si sa falsifice lucrurile in comparatie cu, sa zicem, redactorii de ziar. Un ziar costa mult pentru a fi produs, viata multora depinde de el, de aceea nu iti permiti sa ataci prea multi oameni deodata. Pe cand editam o revista in Montreal si produceam programe pentru Canadian Broadcasting Corporation din Toronto, mi s-au impus multe constrangeri, pe care nu le am cand imi scriu romanele si proza scurta - deci cand sunt propriul meu sef.
- Romanul Elogiu femeilor mature, de curand aparut si pe piata romaneasca, a fost publicat in milioane de exemplare, tradus in foarte multe limbi. Este cartea la care tineti cel mai mult?
- Cu exceptia textelor de adolescenta, am scris numai trei romane; permiteti-mi sa le iubesc in mod egal. De multe ori incerc sa descifrez scriitori facand comparatii cu muzica - de exemplu, il recomand pe Stendhal cititorilor, spunand ca este un Mozart al romanului. As compara Elogiu femeilor mature cu o bucata de Schubert. An Innocent Millionaire - volumul meu care tocmai a aparut in Franta - este marea mea simfonie, iar Wishes este un poem simfonic, precum preludiile lui Liszt, de exemplu.
- Cum a reactionat publicul american la o carte atat de evident europeana, atat ca stil, cat si prin constructia personajului Andras Vajda?
- Nu foarte calduros. Eu scriu in engleza, dar nu apartin cu adevarat culturii anglo-saxone. Cand am publicat pentru prima data Elogiu femeilor mature in Canada, pe cont propriu, reactia criticilor si a cititorilor a fost extraordinara - mult peste asteptari. Cu totul altfel a fost in Statele Unite. Canadienii sunt mult mai cosmopoliti decat americanii. Cand romanul a aparut prima data in America, autoarea recenziilor de carte de la un ziar din Pittsburgh i-a scris editorului ca aruncase volumul la gunoi si ca spera sa fiu ucis inainte sa apuc sa mai scriu vreo carte. Si au fost multe situatii ca aceasta. In America, puritanismul si estetica academica goala sunt la cote inalte. Dar sunt mai multe Americi - sa zicem ca sunt cam 10-20 de milioane de americani sofisticati care formeaza alta natiune.
- Ce inseamna pentru dumneavoastra o traducere in limba romana a cartii, avand in vedere ca romana este o limba latina? Anticipati acelasi succes ca in cazul traducerilor in franceza si spaniola?
- Sper din toata inima sa fie asa. E mai usor sa traduci engleza mea in romana, cred eu, decat in maghiara. Cred ca traducerile in franceza si spaniola sunt mult mai bune, mai apropiate de versiunea originala decat cea maghiara. Editia romaneasca inseamna mult pentru mine si pentru ca sper ca ii va ajuta pe romani sa ii inteleaga si sa se inteleaga cu concetatenii lor de etnie maghiara.
- Care este mesajul dumneavoastra catre cititorii romani?
- Nu cred ca as putea reduce mesajul la cateva franturi; mesajul este experienta pe care o vor trai oamenii atunci cand vor citi romanul. Literatura nu este un mesaj de la o natiune la alta, ci de la individ la individ. Acum, de exemplu, eu sunt cetatean canadian, englez si maghiar, am trei pasapoarte. Dar, inainte de a fi unguri, romani sau britanici, suntem fiinte umane si avem aceeasi nevoie de iubire si de fericire.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
