Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţioneazăpe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialulde faţă.
Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personajeangajate într-o lungă discuţie în paginile lui suntimaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunemdomnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate),este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, înstilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune subsemnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebireînsă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţăreală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitorde literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examinezeşi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn sedeosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explicape înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îlreprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorulcuvintelor, emoţia estetică.
În ceea ce mă priveşte, ca spectator, prefer să procedez astfel:Dacă artistul se adresează unor spectatori mai puţin iniţiaţi decâtmine, nu încep să protestez sau să-mi afişez superioritatea (cesuperioritate?), ci îmi actualizez în minte etapa respectivă aeducaţiei mele estetice (ca şi cum aş regla un aparat de radio pe oaltă lungime de undă) şi, de pe această poziţie, trăiesc din plinplăcerea estetică, alături de noii mei tovarăşi. Dacă, dimpotrivă,artistul se adresează unor spectatori mai iniţiaţi decât mine, numă grăbesc să-i etichetez ca snobi şi nici nu-i învinovăţesc cuduşmănie că uzează de un limbaj ininteligibil, ci mă documentez cuseriozitate, recuperez rămânerea în urmă şi în sfârşit, edificat,mă alătur lor.
- Eşti un copilaş bine crescut...
- Această atitudine se poate datora nu numai bunei creşteri, cişi unui calcul: îţi asigură maximum de satisfacţie estetică.
Dar să ne întoarcem la complexitatea creaţiei artistice. Aivăzut ce diversitate de situaţii şi ce labirintice raţionamenteintră în joc în realizarea relaţiei dintre artist şi public. Dacămai iei în consideraţie faptul că artistul imită nu anunţarea unuiincendiu, ci realităţi infinit mai complexe, dacă te gândeşti că înconştiinţa spectatorilor din sală se află nu numai amintirea celorcâteva faze ale spectacolului, ci şi sute de alte spectacole, ca şio experienţă existenţială exprimabilă într-un număr astronomic debiţi, îţi faci o idee orientativă despre uriaşa arborescenţă atuturor implicaţiilor, despre copleşitoarea complexitate afenomenului artistic. Totuşi, în linii mari, mecanismul evoluţieieste acela pe care am încercat să ţi-l descriu.
- Prefer să văd cum este confirmat acest mecanism de ocreaţie artistică reală. Şi îţi propun ca de acum înainte să îţialegi exemplele îndeosebi din domeniul literaturii, cu care suntmai familiarizat.
- Literatura nu este cea mai potrivită pentru exemplificărideoarece nu se prezintă aproape niciodată ca o artă pură; esteextrem de complexă şi instabilă, în măsura în care cuvintele îşietalează nu numai propria lor expresivitate, ci etalează (prinnumire) şi expresivitatea culorilor folosite de pictori, a formelorspaţiale folosite de sculptori, a melodiilor folosite de muzicieni,a mişcărilor corpului omenesc folosite de coregrafi. Întrucât seconstituie în spaţiul principalului limbaj utilizat de oameni(aflându-se, deci, pe o magistrală a comunicării), literatura lepoate exprima/integra, pe toate celelalte arte, aşa cum poateexprima/integra diferite ideologii, mituri, reflecţii asuprapropriei sale naturi etc. Dar, într-un fel, ai dreptate: să nuevităm în mod sistematic exemplele impure pentru că riscăm să neîndepărtăm de bogăţia manifestărilor artistice reale. Ce operăliterară propui să o examinăm din punctul de vedere al principiuluisuccesiunii actorilor în faţa unui public din ce în ce maiavizat?
- Mă gândesc la poezia lui Nichita Stănescu, pentru că încazul ei s-au găsit mulţi "spectatori întârziaţi" care i-auincriminat caracterul ininteligibil şi au considerat-o chiar ofarsă, deşi specialiştii au situat-o printre marile creaţii liriceale secolului douăzeci, din întreaga lume.
- Nichita Stănescu a apărut exact atunci când totul fusese spusîn poezie. Dacă în momentul acela i s-ar fi cerut unui specialistîn teoria literaturii să ghicească ce anume vor mai inventa poeţii,este aproape sigur că n-ar fi văzut vreo soluţie. Fuseseră făcutetoate experimentele posibile. Poezia românească încheiase un ciclutipic de evoluţie, urmând fiecare dintre fazele descrise şi înistoriile altor literaturi.
- M-ar interesa o schiţă a acestuiciclu...
ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator,dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou"Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000", apărută în2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fostrăsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei).Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-aadus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune,"Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex.Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Ceaelectronică este alex2108145@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
