Burse - Fonduri mutuale

Aerostar şi-a majorat profitul de 2,6 ori pe seama exporturilor

Aerostar şi-a majorat profitul de 2,6 ori pe seama exporturilor

Autor: Adrian Cojocar

06.11.2012, 00:04 1094

Afacerile Aerostar Bacău (ARS), cel mai mare producător din industria aeronautică românească, au urcat cu 33% în primele nouă luni ale anului, la aproape 134 milioane de lei (30,4 milioane de euro), în special pe seama cererii la export pentru transportul de pasageri, care se menţine una puternică în ciuda contextului mondial dificil.

Avansul afacerilor a majorat profitul companiei de 2,6 ori în aceeaşi perioadă, până la 11,2 mil. lei (2,55 mil. euro). Marja netă de profit a Aerostar s-a dublat în ultimul an, de la 4,3% la 8,4% în prezent, în condiţiile în care unele categorii de costuri, cum ar fi cele salariale şi cu amortizările, au urcat mai puţin decât vânzările. Pe de altă parte, cheltuielile materiale au crescut mai puternic. "Creşterea în domeniul aerospaţial comercial este un factor de stabilitate în condiţiile unei cereri puternice şi constante pentru aviaţia globală şi o producţie în creştere de avioane comerciale. Cererea în transportul de pasageri este puternică, transportul de marfă este în continuare afectat negativ, iar profitabilitatea în industrie este foarte scăzută", spun reprezentanţii Aerostar.

Aceştia au adăugat că statele alocă sume în scădere pentru industria de apărare, fapt ce afectează cererea pe acest segment. Rezultatele în creştere ale Aerostar s-au datorat orientării companiei spre segmentul destinat transportului de pasageri, componentă care a adus afaceri mai mari cu 51% în primele nouă luni ale anului. Majoritatea investiţiilor demarate anul acesta, care s-au cifrat la 14,4 mil. lei (3,3 mil. euro), au fost alocate de companie pentru finalizarea investiţiei în "extinderea capacităţilor de fabricaţie şi asamblare de aerostructuri destinate aviaţiei civile". "Capabilităţile şi dotările noului hangar vor contribui la extinderea şi diversificarea ofertei Aerostar în domeniul serviciilor de fabricaţie, montaj şi mentenanţă aeronave civile, până la nivelul Airbus 33", au precizat reprezentanţii Aerostar.

Exporturile au ajutat producătorul de avioane să-şi menţină afacerile şi după izbucnirea crizei, în condiţiile în care livrările de pe piaţa internă s-au prăbuşit. Dacă în 2006 exporturile generau o treime din afacerile Aerostar, în prezent acestea contribuie cu 78% la vânzările companiei. La 30 septembrie Aerostar avea lichidităţi importante, în valoare de 44,6 mil. lei (circa 10 mil. euro) deşi în ultimii ani a alocat o mare parte din profit pentru dividendele acţionarilor şi a alocat pentru investiţii sume care în acest an au depăşit 10% din afaceri.

Producătorul de avioane a anunţat în luna iulie că a câştigat un contract în valoare de 18,5 mil. dolari (15 mil. euro), care prevede efectuarea de lucrări de reparaţii capitale pentru aeronave, dată de la care acţiunile Aerostar au cunoscut o creştere accentuată pe bursă. Pe parcursul şedinţei de ieri titlurile companiei stagnau la un preţ de 1,319 lei/acţiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 34,2 mil. euro.

Aerostar este controlată în proporţie de 71,09% de Iarom Bucureşti, iar SIF Moldova deţine 12,5% din titluri. Grigore Filip, directorul general al Aerostar, Doru Damaschin, directorul financiar al Aerostar, şi Mihai Toncea deţin fiecare câte 33% din acţiunile Iarom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO