Business Hi-Tech

Lasati portofelul acasa, dar nu uitati mobilul!

02.03.2005, 00:00 21

Intr-o buna zi, care nu este foarte departe, nu va mai fi nici o tragedie daca va uitati portofelul acasa, pentru ca la fel de usor veti putea plati cu telefonul mobil. Primele tendinte in aceasta directie au inceput sa se contureze in piata, scrie BBC. De pilda, compania Simpay a pus la punct un sistem de plata folosind mobilul care a fost deja acceptat de sase operatori de telefonie din Europa - Vodafone, Orange, T-Mobile, Telefonica, Proximus si Amena.


Inainte de finalul acestui an, Simpay va permite clientilor acestor operatori sa adauge pe factura lor de mobil produse cu pretul mai mic de 10 euro. In Spania se desfasoara deja teste ale sistemului, iar clientii Vodafone, Telefonica si Amena vor fi primii europeni care vor putea plati prin acest sistem, incepand din vara acestui an. Oficialii Simpay au estimat ca sistemul lor va genera tranzactii in valoare de 1 mld. euro pana in 2007.


"Suntem extrem de hotarati sa aplicam acest sistem pe termen lung", a declarat Guy Laurence, director de marketing pe segmentul consumatorilor individuali la Vodafone.


Sistemul este suficient de flexibil pentru a incuraja vanzatorii sa se inscrie la Simpay. "Orice vanzator care doreste sa ofere servicii utilizatorilor de telefoane mobile nu trebuie decat sa semneze un contract cu un singur membru al sistemului, din orice tara", a explicat Sarah Taylor, purtatoare de cuvant a operatorului de telecomunicatii francez Orange. "Dupa care, orice client al oricaruia dintre cei sase operatori va putea cumpara de la acel vanzator, iar costul i se va adauga pe factura telefonica".


Taylor este de parere ca acest sistem mobil va fi mult mai convenabil decat cele aflate astazi in functiune, de pilda plata cu oferirea de detalii despre cardul de credit sau plata prin trimiterea unui SMS cu pret special la un numar de telefon operat de vanzator.


Totusi, chiar cu aceste sisteme oarecum limitate ca functionalitate, utilizatorii de telefoane cumpara o multime de tonuri de apel, imagini de fundal si jocuri pentru aparatele lor.


"Platile mobile sunt din ce in ce mai acceptate de utilizatorii de servicii wireless, dintre care mai mult de 25% spun ca au incredere sa plateasca cu telefonul mobil", au declarat surse din compania de analiza AT&Kearney si Judge Institute of Management Studies, citate de BBC. mihai.musatoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO