Business Internaţional

Grecia revine în prim-plan: investitorii ar putea pierde 70% din valoarea investiţiilor în titluri elene

Grecia revine în prim-plan: investitorii vor pierde 70% din valoarea investiţiilor în titluri elene

Autor: Alexandru Matei

31.01.2012, 12:44 1263

Investitorii privaţi care participă la înţelegerea privind reducerea datoriilor Greciei ar putea înregistra pierderi de circa 70% din valoarea obligaţiunilor pe care le deţin, conform unei surse apropiate negocierilor citată de AP.

Reducerea datoriilor se va face printr-un schimb de obligaţiuni vechi emise de Atena cu unele noi. Procentul de 70% va fi obţinut prin ştergerea a 50% din valoarea nominală a obligaţiunilor, oferirea unor titluri noi cu o dobândă între 3,5% şi 4% şi cu maturităţi pe termen foarte lung.

Oficialii eleni şi negociatorii investitorilor privaţi se apropie de o înţelegere care are menirea de a reduce datoriile Greciei la un nivel sustenabil. Înţelegerea cu creditorii privaţi este o condiţie pentru ca Atena să primească un al doilea pachet de împrumuturi de la UE şi FMI, în valoare de 130 mld. euro. Atunci când a fost anunţată pentru prima dată ideea implicării sectorului privat în reducerea datoriilor Greciei, în vara anului trecut, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că prin această măsură datoriile de 350 mld. euro ale Atenei ar urma să scadă cu 100 mld. euro.

De atunci însă condiţiile economice din Grecia s-au înrăutăţit şi mulţi economişti susţin că această valoare nu mai este de actualitate. Mai mult, un raport al Institutului Kiel arată că datoria publică a Greciei ar trebui redusă cu peste 80% pentru a fi considerată drept sustenabilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO