Business Internaţional

Toyota, peste asteptari

06.11.2003, 00:00 12



Grupul Toyota Motor, principalul producator de autovehicule din Japonia, a incheiat primul semestru al anului fiscal inceput in aprilie cu un profit operational de 767,77 miliarde de yeni (sapte miliarde de dolari), echivaland cu o crestere neasteptata de 12%, informeaza Reuters. In acelasi timp, profitul net a avansat cu 23%, totalizand 4,7 miliarde dolari, iar vanzarile s-au ridicat cu opt procente peste cifra de afaceri raportata in intervalul corespunzator de anul trecut. Rezultatele au luat prin suprindere analistii, mai ales dupa ce profitul operational Toyota s-a diminuat cu 13%, in primul trimestru al anului fiscal. Compania a precizat, insa, ca vanzarile solide au compensat debutul nesatisfacator din acest an. Desi analistii considera ca perspectivele de crestere ale Toyota sunt bune, datorita strategiei sale eficiente de expansiune la nivel global, ei au avertizat ca deprecierea dolarului prezinta un risc considerabil pe termen scurt, care va influenta in mod negativ operatiunile din Statele Unite, in al doilea semestru. In ultimele luni, moneda americana a pierdut aproape zece yeni din valoare, determinand producatorul nipon Honda Motor sa isi revizuiasca in sens negativ previziunile privind profitul operational din cursul acestui an. Nissan Motor, al treilea mare producator japonez de autovehicule, si-a mentinut estimarile, dar a precizat ca si-ar fi putut imbunatati cifrele, in conditiile unui curs valutar favorabil. Potrivit analistilor, fiecare yen cu care se depreciaza dolarul anuleaza 20-25 miliarde de yeni din profitul operational Toyota. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO