Companii

Fostul importator al Metaxa, 82 mil. euro in birouri

20.09.2007, 18:41 423

Omul de afaceri turc Bogac Altay, fostul actionar majoritar al companiei care importa brandurile producatorilor Diageo si Metaxa, va dezvolta in parteneriat cu fondul britanic European Convergence Development Company Ltd (ECDC) o cladire de birouri in nordul Capitalei, in care va investi 82 mil. euro, potrivit unor surse din piata.
Fostul proprietar al Sollers Distribution a infiintat firma Dickau Investments Limited, prin care va dezvolta proiecte imobiliare in Bucuresti si in alte orase din provincie. Pentru proiectele din provincie Altay se va asocia cu Gabriel Puiu Popoviciu, unul dintre cei mai puternici dezvoltatori de pe piata imobiliara, potrivit sursei citate. Popoviciu dezvolta alaturi de omul de afaceri Radu Dimofte proiectul Baneasa din nordul Capitalei, care va atrage investitii de 1,8 miliarde de euro.
Bogac Altay nu a putut fi contactat pana la inchiderea editiei pentru mai multe informatii.
ECDC a semnat un joint-venture cu Dickau Investments, prin care a dobandit 50% din terenul pe care va fi dezvoltat proiectul de birouri. Fondul britanic, administrat de compania Charlemagne Capital Limited, a fost lansat in anul 2006, cu un capital initial de 30 mil. euro.
"Proiectul de birouri din nordul Bucurestiului este primul dintr-un plan de investitii mai amplu, in urma caruia vom investi in proiecte cu o valoare totala de 300 de milioane, in sectoarele comercial, birouri si rezidential. Strategia noastra este sa ne asociem cu dezvoltatori prezenti deja pe piata romaneasca", a declarat pentru ZF Dennis Selinas, director al fondului de investitii ECDC.
Cladirea de birouri, care va fi construita langa Drumul National 1, Bucuresti - Ploiesti, intre aeroporturile Baneasa si Otopeni, va avea o suprafata de peste 47.000 de metri patrati, iar lucrarile de constructie vor dura 50 de luni.
Investitia initiala a ECDC in proiect este de 8 milioane de euro si va fi finantata din fonduri proprii si printr-un imprumut de la actionarul majoritar al companiei.
Fondul britanic a achizitionat anul trecut proiectul rezidential Asmita Gardens din Bucuresti, din zona Splaiul Unirii-Calea Vacaresti, care va ajunge in momentul finalizarii la o valoare de 110 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO