Companii

Israelienii slefuiesc diamante unguresti

15.05.2001, 00:00 231



S-a spus, nu de putine ori, ca desi este steaua Europei Centrale din punct de vedere economic, Ungaria ramane un diamant neslefuit in anumite privinte.

Situatia s-ar putea schimba insa, deoarece firma Caprice din Tel-Aviv, care activeaza in domeniul slefuitului de pietre pretioase a decis sa deschida o activitate de prelucrare a pietrelor pretioase in aceasta tara.

Caprice a inceput ca o afacere de familie, ajungand intre timp o societate pe actiuni listata la Bursa din Tel-Aviv si singura companie din domeniul pietrelor pretioase care se poate lauda cu un certificat de calitate ISO 9002, dupa cum sustine conducerea firmei.

Aceasta companie este prezenta pe pietele a 15 tari, debutand si pe piata rusa, japoneza si australiana.

Caprice a luat decizia de a intra pe piata din Ungaria, in urma unor cercetari asupra unei pietre pretioase foarte rare si misterioase care exista numai in aceasta parte a lumii.

Astfel, compania israeliana va deschide un atelier de slefuit diamante la Szentendre, la nord de Budapesta. Investitia se va ridica la suma de 4 milioane de dolari si va crea 100 de noi locuri de munca, unde vor fi angajati in special unguri specializati in domeniu (in prezent angajarile sunt la stadiul de anunturi), atelierul fiind programat sa inceapa efectiv sa functioneze in septembrie.

"Ungaria are o traditie deosebita si extrem de bogata in domeniul pietrelor pretioase si al bijuteriilor," a declarat Arik Herman, directorul in varsta de 32 de ani al Caprice Hungary.

"Acesta este motivul pentru care am hotarat sa deschidem o filiala in Europa. Fabrica din Ungaria ar putea fi cea mai mare unitate de vanzare en-detail si expunere a diamantelor din intreaga Europa."



Un descendent al lui Herman a fost aradean

Herman se trage dintr-o familie de bijutieri din tata-n fiu, un descendent al acestei familii provenind din Arad, pe vremea cand acesta era inca parte integranta a Ungariei. A studiat management industrial si economie, devenind specialist in pietre pretioase, cu atestate obtinute in Israel si Belgia.

Herman sustine ca desi Budapesta este un oras care atrage o multime de turisti, Caprice nu a dorit sa-si deschida reprezentanta in capitala tocmai pentru ca turistii care o viziteaza sunt, de regula, legati de un program strict si apuca sa vada numai cate putin din toate, pe cand cei care ajung sa viziteze Szentendre sunt mai relaxati si au mai mult timp la dispozitie pentru a vedea tot ce doresc.

"Am gasit locul cel mai potrivit pentru a imbina turismul cu arta bijutierului," spune el, aratand ca 95% dintre turistii sositi la Szentendre vor fi interesati cel mai probabil de expozitia de diamante.

"O zi petrecuta la Szentendre este cu totul deosibita, iar cei care ne viziteaza fabrica vor avea posibilitatea sa-si incerce mana la slefuit diamante," precizeaza el.

O alta atractie turistica specifica acestui loc o va constitui si un cinematograf unde se vor proiecta documentare despre bijuterii si slefuirea diamantelor. Va exista si o expozitie cu vanzare, unde produsele vor costa intre 50 si 150 de dolari sau chiar mai mult.

Herman a mai tinut sa mentioneze si faptul ca bijutierii locali vor avea locul lor in expozitie in anumite perioade de timp.

"Szentendre a devenit un adevarat centru al artei, iar noi dorim sa-i exploatam potentialul la maxim," a afirmat el.



Au fost cercetate toate pietrele pretioase ale Ungariei

Decizia de a intra pe piata din Ungaria a fost luata dupa mii de ore de cercetare a istoriei pietrelor pretioase din aceasta tara, de la Regele Istvan I pana in ziua de azi, dupa cum explica Herman, adaugand: "N-a ramas absolut nici o piatra necercetata." Tot el a aratat ca in Evul Mediu, Ungaria era un mare producator de aur, moment istoric ce se va regasi in expozitia Caprice.

Tot Herman a mai anuntat ca de indata ce noua fabrica si expozitia se vor deschide, Caprice va face publice rezultatele unei noi cercetari asupra unei pietre pretioase unice intalnite numai in pe teritoriul Ungariei.

"Atunci va vom arata o piatra pretioasa care poate fi gasita numai in aceasta regiune, neputand fi obtinuta din nici un alt loc din lume, in afara de Ungaria."

"Aceasta piatra reprezinta o parte disparuta a istoriei Ungariei," a declarat Herman, care a descoperit piatra in cauza rasfoind carti de specialitate intr-un magazin din New York.

"Am ramas pur si simplu surprins atunci cand am vazut pe prima pagina a unei carti o fotografie care infatisa procesul de extractie a acestei pietre in Ungaria," afirma Herman.

Desi a refuzat sa faca public numele pietrei, expertii locali au avansat deja ipoteza ca ar putea fi vorba de una din cele doua pietre pretioase prezente numai in bazinul Carpatic.

"Una dintre aceste pietre este opalul VA¶rA¶svA!gA!s exploatat in zona VA¶rA¶svA!gA!s (Dubnik, aproape de Cervenica, in Slovacia)," a declarat Ildiko Pandur, expert la Muzeul Artelor Industriale. "Aceasta piatra nu mai este in prezent exploatata."

Ildiko Pandur a mai precizat si faptul ca mai exista un cristal de munte semipretios, numit diamantul Marmoros, care poate fi gasit in zona Mures din Romania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO