Eveniment

Singura oferta pentru Aro, de la distribuitorul sau din Brazilia

29.07.2003, 00:00 79



Compania Cross Lander a depus singura oferta pentru preluarea societatii Aro Campulung pana la termenul limita care a expirat ieri, a anuntat Autoritatea pentru Privatizare (APAPS).



Cross Lander Industria e Comercio.



"Au mai fost doua sau trei companii care au cumparat caietul de sarcini, insa acesteau au solicitat prelungirea privatizarii, ceea ce in cazul companiei noastre nu se mai poate. Chiar acum sunt angajatii in curtea fabricii pentru a primi salariile restante", a declarat pentru Ziarul Financiar Nicolae Matea, directorul general al Aro.



APAPS a scos la vanzare, in urma cu doua saptamani, pentru a cincea oara in ultimii doi ani, pachetul de actiuni reprezentand 68,7% din capitalul Aro. La precedentele incercari de privatizare a societatii din Campulung, nici un investitor nu si-a exprimat intentia de a prelua societatea.



Corss Lander este o societate mixta, infiintata de catre grupul brazilian Samambaia si compania americana Lacaro Auto Distributors, care din 2002 a devenit distribuitor al Aro pe piata braziliana.



"Cross Lander a investit, din cate stiu, 15-20 de milioane de dolari in Brazilia pentru realizarea liniei de asamblare a autovehiculelor Aro. Noi le livram colectiile, altfel spus caroseriile, iar ei le echipau cu motoare si cutii de viteze de pe piata locala. Anul acesta trebuia sa le livram 760 de colectii, insa nu am livrat pana acum decat vrea 60 din cauza problemelor pe care le-am avut" a adaugat Matea.



Anul trecut, Cross Lander si Aro au semnat un acord de transfer de tehnologie privind montajul subansamblelor pentru modelul de autovehicul utilitar ARO 24 in cadrul unui centru de productie din localitatea Manaus, din statul Amazonia. Aceeasi uzina a fost utilizata de compania braziliana Gandini, importator al autovehiculelor Kia Motors, pentru a asambla camionete Besta, pe perioada anului 1994.



Conducerea companiei declara, la acel moment, ca fabrica va atinge o capacitate de productie cifrata la 12.000 de unitati, in urmatorii doi ani de la inceperea activitatii. Potrivit acordului, incheiat pe o perioada de zece ani, autovehiculele sunt destinate atat pietei braziliene, cat si celei nord-americane, prin intermediul Lacaro Auto Distributors. Presedintele Cross Lander, Julio Albertoni, este cel de-al doilea mare actionar al filialei KIA Motors din Brazilia si, de asemenea, proprietarul celui mai mare producator de ambarcatiuni Bayliner Boats din afara Statelor Unite. Aro proiecteaza, produce si comercializeaza atat automobilele, cat si componente auto, piese de schimb, masini-unelte agregat, matrite si alte produse cu caracter industrial.



Pentru cumpararea societatii, APAPA a impus ca eventualul cumparator sa aiba experienta de minimum trei ani in activitatea de proiectare, producere sau comercializare de autovehicule de orice tip, componente auto pentru autoturisme si/ sau autoutilitare sau complementare acestora. De asemenea, vor fi acceptati investitorii care produc si comercializeaza orice tip de vehicule motorizate de agrement. Media anuala a cifrei de afaceri realizata de ofertant in ultimii doi ani trebuie sa fie de cel putin cinci milioane de dolari.



In 2002, producatorul roman de autovehicule Aro a produs putin peste 1,300 de automobile, iar cheltuielile totale au depasit 52 milioane euro. Aceasta inseamna ca pentru fiecare masina pe care a produs-o, Aro a cheltuit mai bine de 38.000 de euro. Pretul de vanzare al automobilelor Aro variaza insa intre 4-5.000 de euro fara TVA pentru modelul Aro 10 cu motor de 1,6 litri si 15.000 de euro pentru modelul cu motor Turbo Diesel Toyota de 2,5 litri.



In primele patru luni ale acestui an, constructorul de autovehicule a raportat pierderi de 95 de miliarde de lei (circa 3 milioane dolari), la o cifra de afaceri la 229 de miliarde de lei (7,1 milioane dolari). Pentru a trece pe profit, producatorul din Campulung trebuie sa realizeze anual peste 4.000 de autovehicule.



APAPS a anuntat, recent, ca Aro Campulung ar putea intra in lichidare voluntara, in cazul in care va esua si aceasta incercare de privatizare.



Principalii actionari ai Aro sunt Autoritatea pentru Privatizare, cu 68,7% din capitalul social, si SIF Oltenia - 22,6%. ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels