Mediafax.biz Exclusiv

Fondul de investiţii NEPI vrea să dezvolte un centru comercial în Ploieşti

Autor: Cristi Moga

11.02.2011, 13:05 24

"Am cumpărat un teren îndreapta magazinului Carrefour din Ploieşti şi am agreat principiilecu cei de la Carrefour Property pentru dezvoltarea unui centrucomercial cu o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi, incluzândactualul spaţiu deţinut de Carrefour", a declarat directorulfondului sud-african, MartinSlabbert.

În următoarele săptămâniNEPI va începe procesul de autorizare şi se aşteaptă ca lucrărilede construcţie să înceapă în acest an.

Ploieştieste unul dintre cele maimari oraşe din ţară în care nu a fost construit până în prezent uncentru comercial modern de tip mall. Mai mulţi dezvoltatori precumSonae Sierra sau AFI Europe au achiziţionat terenuri în Ploieşti,dar până în prezent niciunul dintre aceştia nu a început săconstruiască.

NEPI mai are în prezentlichidităţi de 26 de milioane de euro, dar de regulă pentru fiecareachiziţie au fost strânse noi sume de pe bursele din Londra şiJohanesburg unde fondul este listat.În următoareaperioadă acţiunile NEPI se vor tranzacţiona şi laBucureşti.

Cele maiimportante investiţii în România au fost cumpărarea proiectuluiEuropean Retail Park din Brăila pentru 63 mil. euro, a spaţiilorînchiriate de Auchan şi Bricostore în proiectul Iris din Piteşti,tranzacţie cu o valoare de aproape 40 de milioane de euro, şipreluarea clădirii de birouri Floreasca Business Park din Bucureştipentru 101 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO