Am fost direct si adanc implicat in dezbaterile din Parlamentul European pe tema reformei reglementarii si supravegherii pietelor financiare. In calitate de coautor al raportului privind aceasta problematica am discutat cu persoane impartasind convingeri diverse referitoare la nevoia reformelor.
De-a lungul timpului, pe masura ce criza s-a adancit si a demontat tot felul de clisee, chiar si cei mai zelosi aparatori ai "reglementarii laxe"(light touch) si ai autoreglementarii au trebuit sa admita vicii fundamentale ale unor astfel de abordari.
Ce poate fi mai revelator decat depozitia lui Alan Greenspan in audierea de la Congresul american din octombrie anul trecut. De aceea sunt mai mult decat uimit sa vad ca unii insista pe pericolul reglementarii excesive. Este drept ca reducerea gradului de indatorare "deleveraging- este foarte dureroasa si ca impunerea abrupta a unor cerinte de capital sporit in institutiile financiare este foarte complicata (fiindca nu trebuie confundat managementul crizei cu reforma sistemului de reglementare).
Este de amintit totodata ca redundanta nu poate fi evitata in politicile publice. Dar ca sa negam urgenta unei revizuiri radicale a cadrului de reglementare si supraveghere este un nonsens. In plus, nici un sector al industriei financiare (adica si hedge fund-urile si fondurile de private equity "asa-numitul sector bancar paralel) nu trebuie sa se poata sustrage reglementarii si supravegherii; limitarea expunerii (leverage) si cerinte de capital trebuie aplicate tuturor entitatilor financiare.
Un exemplu de impotrivire la reforma priveste cat de mult si daca trebuie reglementate derivatele financiare (over the counter/OTCs). Administratia americana a propus o legislatie ce ar impune inregistrarea derivatelor financiare standardizate si tranzactionarea lor in case de compensare (clearing houses). Aceste propuneri reprezinta un important pas inainte, in masura in care nu vor fi lasate portite si transparenta procesului va fi asigurata.
Si Comisia Europeana, luand in considerare Raportul de Larosiere si recomandarile facute in alte documente, vine cu propuneri in aceeasi directie. Trebuie spus ca summitul Consiliului European din 18-19 iunie a avizat favorabil propunerile formarii unui consiliu de evaluare a riscurilor sistemice (ESRC) si a intaririi prerogativelor Comitetelor de supraveghere a pietelor bancare, de obligatiuni si in domeniul asigurarilor. Insa un curent puternic se impotriveste si argumenteaza ca reglementarea derivatelor ar inabusi "inovatia", ca ar duce la relocarea activitatilor in alte tari.
Acest tip de rationament, lasand la o parte senzatia de deja vu pe care o provoaca, este, dupa parerea mea, neconvingator; este evident ca nu toate inovatiile financiare sunt benefice si ca unele produse financiare sunt periculoase.
Am participat recent la o dezbatere la Friends of Europe, la Bruxelles, unde cativa dintre participanti au vehiculat chiar ideea crearii une institutii care sa certifice natura produselor financiare. Trebuie sa spun ca o astfel de idee a fost evocata si in discutii din Comisia de afaceri economice si monetare (Econ) din Parlamentul European la care am participat.
Nu trebuie sa asteptam un crah pentru a ne da seama de pericolele induse de unele produse financiare. Avem mare nevoie de o reglementare a derivatelor financiare deoarece acestea comporta riscuri sistemice. Asa cum au dovedit-o fara dubiu episodul fondului de risc LTCM (in 1998), caderea Lehman Brothers, criza AIG in 2008 si pachetul de ajutor financiar care a fost necesar, riscurile sistemice nu pot fi lasate doar in seama participantilor de pe piata. Trebuie luat in considerare si faptul ca cei ce construiesc produse financiare (mai mult sau mai putin personalizate) utilizeaza modele matematice despre care si aceasta criza a aratat ca, adesea, nu sunt demne de incredere - deoarece ipoteza pietei eficiente, care sta la baza acestor modele, este inselatoare.
Cei din industrie se ingrijoreaza ca o reglementare mai viguroasa le va micsora profiturile. Dar sa ne gandim putin la acest aspect. De aproape doua decenii, proportia profiturilor industriei financiare in PIB-ul mondial a crescut de 4-5 ori. Chiar si o scadere severa a acestei ponderi nu ar putea servi drept justificare daca tinem cont de lectiile crizei actuale.
Fiindca ceea ce este in joc, pentru intreaga economie, este prevenirea pe viitor a unor crize atat de grave. Nu este admisibil sa protejam profiturile unei industrii in detrimentul restului economiei. Trebuie, de asemenea, sa luam in considerare dimensiune morala a dezbaterii privind reglementarea industriei financiare si masurile de reforma. Pot guvernele sa justifice in fata cetatenilor politici dureroase (care ravasesc bugetele publice) in timp ce unii dintre cei care au provocat dezastrul vor sa se intoarca la vechile practici? Si aceasta in timp ce mari entitati financiare (despre care se zice ca sunt "prea mari pentru a fi lasate sa moara"/too big to fail) sunt mentinute pe linie de plutire cu bani publici!
Actuala criza nu este o recesiune normala si efectele ei se vor simti pentru mult timp. Este probabil ca si economiile avansate sa resimta in viitor ceea ce pana acum, pentru tarile sarace, era descris prin termenul generic de "distributional struggle"(lupta distributionala). In ultimele decenii, in SUA si in Europa, s-a accentuat inegalitatea veniturilor.
Aceasta dinamica a discrepantelor va tensiona elaborarea politicilor publice, va slabi statul-providenta si va genera, probabil, inclusiv conflicte politice acute. Trebuie doar sa ne uitam la sucessul unor partide extremiste, xenofobe si rasiste, in alegerile pentru Parlamentul European. Din acest motiv, si nu numai, industria financiara trebuie sa dea dovada de luciditate, de intelegere in ce priveste multiplele implicatii ale crizei economice actuale.
Argumentul arbitrajului reglementar (regulatory arbitrage), care se refera la o posibila slabire a pozitiei ocupate de centre financiare precum Londra si New York in competita mondiala, nu este lipsit de sens, dar nu trebuie sa fie decisiv.
In primul rand, s-a produs deja o pierdere reputationala. Sectorul de investment banking este, de asemenea, in retragere. In plus, acest argument isi pierde relevanta cand tot mai mai multe guverne se lupta impotriva paradisurilor fiscale si cand devine tot mai clar ca avem nevoie de coordonarea masurilor la nivel global in domeniul reformelor din industria financiara.
Derivatele financiare trebuie sa fie reglementate astfel incat sa-si poata indeplini rolul de acoperire impotriva riscurilor (hedging) asa cum se cuvine. Se poate spune ca reforma dusa prea departe nu este, in acest moment, pericolul cel mare. Si aceasta pentru ca ar fi dezastruos ca factorii de decizie sa nu fi invatat nimic din acest enorm fiasco, asa cum nu au invatat din episoade precedente de criza.
Daniel Daianu este profesor de economie, fost europarlamentar si ministru al finantelor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
