Opinii

Se repetă "revoluţia" de la SIF Muntenia şi la SIF Banat-Crişana?

Opinie: Se repetă "revoluţia" de la SIF Muntenia şi la SIF Banat-Crişana?

Autor: Andrei Chirileasa

24.04.2012, 19:12 1823

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la SIF Banat-Crişana (SIF1) care este programată să aibă loc miercuri sau joi (dacă nu se întruneşte cvorumul la prima convocare) ar putea reprezenta un nou episod în războiul acţionarilor cu administratorii care conduc de peste 10 ani SIF-urile.

Şedinţa se anunţă foarte interesantă, având în vedere ce s-a întâmplat la SIF Muntenia (SIF4) în urmă cu două săptămâni. Un grup de acţionari s-a ridicat atunci în AGA şi a cerut socoteală administratorului SIF Muntenia pentru profitul de anul trecut. Nemulţumirile au pornit de la faptul că SIF Muntenia a raportat anul trecut cel mai mic profit din 2006 încoace, deşi a vândut pachetul de acţiuni de la BCR, cea mai valoroasă deţinere din portofoliu. Deşi SIF Muntenia a încasat anul trecut jumătate din banii pe BCR, profitul a scăzut din cauza provizioanelor record constituite de administrator, ceea ce a determinat nemulţumirea acţionarilor, în frunte cu Gheorghe Iaciu, patronul complexului comercial Doraly din Afumaţi, care a cerut refacerea situaţiilor financiare şi majorarea profitului pe anul trecut şi a dividendelor distribuite acţionarilor.

La votul final, jumătate din acţionarii prezenţi la AGA au votat împotriva situaţiilor financiare şi a dividendului propus, dar după o săptămână de deliberări conducerea SIF a anunţat că propunerile au fost aprobate, cu o diferenţă de câteva voturi.

AGA de la SIF4 a arătat cu un grup de acţionari care deţine doar 10% din acţiuni poate pune mari probleme conducerii SIF, care până acum nu avea nicio problemă în a-şi trece prin AGA propunerile. Ridicarea pragului de deţinere de la 1% la 5%, la începutul acestui an, a permis investitorilor să acumuleze pachete mai mari de acţiuni, iar acum câţiva acţionari mai importanţi pot ţine piept administratorilor SIF care nu au putut fi clintiţi în ultimii 15 ani din cauza pragului de deţinere de 1% şi a altor reguli care nu le-au permis acţionarilor să aibă vreo putere reală.

Spre deosebire de SIF Muntenia, unde "revoluţia" a avut loc oarecum ad-hoc, la SIF Banat-Crişana există deja o concentrare de acţionari puternici care ar putea uşor să preia iniţiativa. Banca Transilvania şi preşedintele său Horia Ciorcilă, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Cluj, au ajuns să deţină încă din 2009, împreună cu alte entităţi şi persoane fizice asociate circa 15% din acţiunile SIF1. Aceşti acţionari nu şi-au putut folosi însă până acum puterea, din cauză că preşedintele SIF1, Ioan Cuzman, unul dintre cei mai longevivi preşedinţi de SIF, a folosit pragul de deţinere de 1% şi prevederile privind acţiunea concertată pentru a limita drepturile de vot ale acestui grup.

Conflictul a început în aprilie 2009, când Ciorcilă şi un grup de oameni de afaceri cunoscuţi, precum Dragoş Bîlteanu de la Romenergo, Octavian Radu, proprietarul grupului Diverta, şi Doru Lionăchescu, şeful casei de investiţii Capital Partners, au încercat să preia controlul Consiliului de Administraţie al SIF. Cuzman a reuşit să iasă câştigător, după ce le-a suspendat drepturile de vot acţionarilor "rebeli".

Este doar o chestiune de timp până ce ei vor încerca din nou. Iar şansele lor au crescut semnificativ, având în vedere schimbările din acţionariat din ultimele luni. Grupul Banca Transilvania a vândut din acţiunile pe care le deţinea, dar acţiunile au ajuns la Dragoş Bîlteanu şi Romenergo, care deţin 5%, şi la o firmă din Cipru care are în spate alţi oameni de afaceri locali, care a ajuns să deţină 4,4%. Banca Transilvania mai deţine circa 8,6%, din care poate vota doar cu 5%, potrivit ultimelor raportări disponibile, însă cei trei acţionari împreună au circa 15% din drepturile de vot. Lor li se mai pot alătura şi fondurile de investiţii care s-au duelat în ultimii ani cu conducerea SIF şi astfel pachetul poate urca la peste 20%.

Cu 20%, aceşti acţionari şi-ar putea impune fără probleme voinţa în AGA, în condiţiile în care cvorumul la SIF Banat-Crişana nu a depăşit în ultimii ani 35%.

Pe ordinea de zi a AGA sunt situaţiile financiare, unde SIF Banat-Crişana este într-o poziţie destul de asemănătoare cu SIF Muntenia, adică deşi a vândut anul trecut BCR-ul, profitul nu a crescut semnificativ faţă de 2010 şi este mai mic decât în 2009 şi 2008.

În ceea ce priveşte schimbarea Consiliului de Administraţie, nu există o propunere în acest sens pe ordinea de zi, dar în următorul an cel mai probabil acţionarii vor încerca din nou lucrul acesta. În joc sunt active de peste 310 mil. euro, astfel că este greu de crezut că vor renunţa, după ce au investit milioane de euro ca să preia aceste pachete de acţiuni.

Ioan Cuzman, cel care conduce cu mână de fier SIF Banat-Crişana din 1994, îi priveşte pe aceşti investitori ca pe nişte cotropitori care încearcă să-i preia cu forţa SIF-ul şi se declară un apărător al micilor investitori. El se laudă că a respins trei tentative de preluare (ultima fiind cea din 2009), dar recunoaşte că acum nu mai are aceeaşi putere. "Atâta timp cât au mai puţin de 5%, nu am ce să le fac."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO