Prima pagina

Avioanele Concorde au fost declarate inapte pentru zbor

17.08.2000, 00:00 17



Autoritatea Aviatiei Civile din Marea Britanie (CAA) a anuntat ieri retragerea certificatului de navigabilitate al aeronavelor Concorde, in urma recomandarii comisiei care ancheteaza prabusirea unui astfel de aparat al companiei Air France, accident soldat cu 113 morti.

Presedintele CAA, Malcolm Field, a declarat ca ancheta a aratat ca explozia unui cauciuc al avionului Air France a fost principala cauza a accidentului de luna trecuta, relateaza Reuters. "Este clar pentru noi toti ca explozia unui cauciuc nu ar trebui sa provoace prabusirea unui avion comercial", a declarat Field.

Decizia CAA va tine la sol pe termen nedeterminat cele sapte aparate Concorde din dotarea British Airways. Compania anuntase inca de marti suspendarea zborurilor Concorde.

Air France si-a suspendat zborurile cu cele cinci aparate Concorde din dotare imediat dupa accident, iar Biroul Francez de Anchetare a Accidentelor Aviatice a anuntat ieri ca recomanda la randul sau suspendarea certificatului de navigabilitate al avionului pana cand vor fi luate masuri pentru a elimina riscurile legate de cauciucurile acestui tip de aparat.

Faptul ca explozia unui pneu este cauza primara a unui accident de avion este un lucru fara precedent in istoria aviatiei comerciale, apreciaza expertii in domeniu.

CAA a precizat ca a cerut producatorilor Concorde, BAe Systems, Airbus UK si Aerospatiale sa recomande un plan de actiune care sa asigure siguranta aparatelor de acest tip si faptul ca un incident de tipul celui de la Paris nu va mai avea loc.

In scrisoarea in care cerea ramanerea la sol a avioanelor Concorde, Ken Smart, membru al Diviziei Britanice pentru Anchetarea Accidentelor Aviatice, descrie succesiunea probabila de evenimente ce a dus la prabusirea zborului AF4590.

Cauciucul care a explodat, potrivit francezilor, dupa ce a lovit o fasie de metal, a aruncat resturi care au spart unul sau mai multe rezervoare de combustibil. Combustibilul a inceput sa curga si a luat foc in cateva secunde. Unul dintre motoare s-a defectat, apoi al doilea s-a oprit si el.

Printre conditiile ca un avion sa poata efectua zboruri comerciale se afla si aceea ca resturile unui cauciuc explodat sa nu poata sparge rezervoarele de combustibil.

Unii experti considera ca avioanele Concorde, rezultat al colaborarii franco-britanice aflate in serviciu de 25 de ani, ar putea ramane la sol pentru totdeauna, ca urmare a faptului ca modernizarile pentru un grad mai mare de siguranta ar implica costuri enorme.

Autoritatile franceze si britanice urmeaza sa se intalneasca astazi pentru a discuta viitorul aparatelor Concorde, care s-au dovedit foarte profitabile de-a lungul anilor, in ciuda costurilor imense implicate in proiectarea si construirea lor.



Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO