Prima pagina

Kohl ar putea fi audiat pentru fals in declaratii

04.08.2000, 00:00 14



Parchetul din Berlin a deschis o ancheta preliminara asupra fostului cancelar german Helmut Kohl, pentru fals in declaratii, dupa ce o persoana fizica a depus plangere impotriva fostului lider al Uniunii Crestin-Democrate (CDU), informeaza Mediafax. Nici o ancheta oficiala nu a fost, totusi, deschisa, a precizat un purtator de cuvant al Parchetului berlinez.

Declaratiile incriminate sunt cele pe care fostul cancelar le-a facut pe 29 iunie si pe 6 iulie in fata comisiei parlamentare care ancheteaza finantarea ilegala a CDU. El a refuzat sa dezvaluie identitatea donatorilor care au alimentat conturile secrete ale partidului, dar aceste audieri au fost puse sub semnul indoielii dupa ce s-a aflat ca inainte de inceperea lor fostul cancelar a discutat cu membrii CDU din aceasta comisie.

Acest lucru a dat nastere unor speculatii potrivit carora membrii respectivi i-au spus cancelarului ce intrebari ii vor fi adresate. Potrivit agentiei germane DPA, "falsul in declaratii" ar viza afirmatiile lui Kohl referitoare la negustorul de arme Karlheinz Schreiber, in conditiile in care o scrisoare a trezorierului CDU, Walter Leiler Kiep, dovedeste ca fostul cancelar cunostea numele negustorului de arme.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO