Prima pagina

Steilmann face o fabrica de 20 mil. $

04.12.2001, 00:00 48



Grupul Steilmann intentioneaza sa inceapa anul viitor o investitie de la zero -"greenfield"- in zona Sibiu, o fabrica de tesaturi de aproximativ 20 de milioane de dolari, a spus Romeo Pomponiu, directorul general al Steilmann Romania.

Pentru aceasta investitie, Steilmann cauta sa se asocieze cu un producator extern lider in domeniul tesaturilor.

Steilmann va putea beneficia astfel de facilitatile fiscale acordate prin Legea pentru stimularea investitiilor directe, care a fost adoptata de Guvern in primavara acestui an. Legea se aplica in cazul investitiilor greenfield care depasesc un milion de dolari.

Principalele facilitatI acordate prin lege au in vedere amanarea platii taxei pe valoarea adaugata.

Avand in vedere ca ridicarea noii fabrici este estimata la 20 milioane de dolari, grupul Steilmann va putea beneficia preferential sI de alte facilitatI fiscale, care vor fi negociate direct cu reprezentatii Guvernului. Reprezentantul Steilmann nu a precizat care sunt facilitatile pe care le vizeaza in discutiile cu Executivul.

"Investitiile totale in fabricile pe care le detinem au fost pana acum de peste 10 milioane de dolari, noi avand in prezent cinci fabrici cu peste 12.000 de angajati" spune Pomponiu.

Cele cinci fabrici pe care Steilmann le detine in Romania sunt Mondiala (cu 3.000 de angajati), Craiova (4.000 de angajati), Sibiu (2.000 de angajati), Sighet (1.500) de angajati si Mangalia (500 de angajati).

"Noi asiguram cu comenzi si alte 20 de fabrici din Romania, numarul angajatilor implicati ajungand astfel la 20.000", adauga Pomponiu.

Asemenea altor companii de profil din Romania, cea mai mare parte a productiei Steilmmann se realizeaza in sistem lohn (peste 90%), care coincide si cu ponderea exportului.

In conditiile in care, potrivit companiilor care activeaza in domeniul industriei usoare romanesti, pe termen mediu lohnul nu va mai avea mult de trait in Romania, oficialul Steilmann a precizat ca "solutia este atragerea de investitori in sectorul de textile si mai ales accesorii, pentru a creste valoarea adaugata a productiei romanesti de la simplul lohn la cat mai multe componente".

Steilmann a realizat pana acum, potrivit lui Pomponiu, investitii de peste 1,5 milioane de dolari in dezvoltarea unor activitati de productie la Sibiu, impreuna cu compania italiana Mainetti, pentru productia de umerase si cu VKS pentru controlul tesaturilor si tratamente speciale.

Grupul Steilmann desfasoara activitati in Romania de peste 30 de ani, fiind cel mai mare importator de textile in aceasta perioada.

Din 1990 a fost infiintata societatea Steilmann Romania, care are ca principal obiect de activitate coordonarea si dezvoltarea activitatilor grupului Steilmann in Romania. Anul trecut, grupul Steilmann a avut o cifra toala de afaceri de 1,4 miliarde marci germane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO