Proprietăţi

Apartamentele din Capitala s-ar putea ieftini peste trei ani

31.05.2007, 18:46 16

Preturile apartamentelor au la nivel global o evolutie ciclica, iar perioada de apreciere a pretului locuintelor din Bucuresti se afla in jumatatea superioara a intervalului, a apreciat ieri Adrian Sischin, regional director al RE/MAX Romania, la un seminar pe teme imobiliare organizat de Business Media Group.
"Nu exista o clasa medie bine structurata. O buna parte din apartamente sunt cumparate in prezent ca o investitie, atat din surse proprii, cat si din credite, pe fondul relaxarii bancilor. Cand randamentele investitionale vor scadea acesti investitori vor incerca sa vanda. Ramane de vazut daca vor avea cui", spune Sischin, care apreciaza ca in urmatorii doi-trei ani va urma o corectie, daca nu, cel putin o stagnare a preturilor.
RE/MAX este o retea de agentii imobiliare prezenta in peste 60 de tari din intreaga lume, intrata de curand si pe piata locala, unde a ajuns la un numar de 14 birouri, dintre care 10 sunt operationale, in orase precum Bucuresti, Brasov, Cluj, Oradea sau Bacau.
La nivelul anului trecut, randamentul din inchirierea locuintelor pe piata locala era de 12,86%, pe locul doi in Europa, dupa Polonia, potrivit informatiilor prezentate de RE/MAX.
Pe de alta parte, pretul mediu al apartamentelor din Bucuresti ar putea ajunge la 2.500 de euro/pe metrul patrat, apreciaza Stefano Albarosa, directorul executiv al Cefin. "Pana cand preturile din Bucuresti nu vor ajunge la 2.500 de euro/metrul patrat, nivel existent in alte capitale europene, nu ma poate convinge nimeni ca nu mai exista potential de crestere", a declarat directorul Cefin.
Pretul mediu al apartamentelor din Bucuresti este de aproximativ 1.400 de euro/metrul patrat, potrivit indexului realizat de ZF pe baza informatiilor din publicatia de profil anuntul.ro.
Cefin are in dezvoltare proiecte industriale, rezidentiale si de birouri cu o valoare totala de aproximativ 400 mil. euro, firma avand in proprietate 2,5 mil. metri patrati de teren in toata tara, potrivit lui Albarosa.
Randamentele investitionale au scazut la inceputul acestui an spre nivelul de 6,5%, in cazul tranzactiilor cu proiecte de birouri de clasa A, aflate intr-un stadiu avansat de executie.
"Stiu cazul unui dezvoltator, din nefericire nu este vorba despre noi, care a refuzat o oferta de preluare a unui proiect la un randament de 5,9%", a spus Albarosa, care nu a precizat numele companiei.
Consultantii imobiliari apreciaza ca randamentele de pe piata locala se vor stabiliza in jurul valorii de 5,5%, nivel ce ar putea fi atins anul urmator.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO