ZF 24

În culisele celei mai mari listări din istoria bursei: 100 de persoane au lucrat până la 18 ore pe zi pentru a pregăti oferta Romgaz

În culisele celei mai mari listări din istoria bursei:...

Autor: Adrian Cojocar

23.10.2013, 00:08 13

Listarea Romgaz, cea mai mare din istoria bursei de la Bucureşti, a avut peste 100 de profesionişti care au lucrat timp de aproape un an la pregătirea ofertei. În ultimele săptămâni, ei au lucrat şi câte 18 ore pe zi. Brokerii responsabili de listare spun că au consultat câteva sute de investitori instituţionali în vederea alegerii intervalului de preţ din ofertă.

Romgaz este şi cea mai complexă ofertă realizată vreodată în România, fiind prima companie românească care acce­sează două burse simultan, cea de la Bucureşti şi cea de la Londra, pentru a atrage bani de la investitori, dar şi cea mai bănoasă, intermediarii consorţiului de listare urmând să încaseze între 29,6 mil. lei (6,7 mil. euro) şi 35 mil. lei (7,9 mil. euro), adică aproximativ 2% din valoarea ofertei. Aceasta înseamnă că o persoană care a lucrat la oferta Romgaz va fi recompensat în medie cu  67.000 de euro.

Consorţiul care intermediază oferta Romgaz este format din Goldman Sachs, Erste, BCR şi Raiffeisen Capital&Invest.

Potrivit prospectului de ofertă, totalul comisioanelor, spezelor şi chel­tuielilor plătibile de către stat în legătură cu oferta Romgaz va varia între aproxi­mativ 16,1 mil. lei şi 21,5 mil. lei, în funcţie de preţul final de ofertă, care variază între 24 şi 32 de lei/acţiune. Romgaz va plăti de asemenea în legă­tură cu derularea ofertei aproximativ 13,5 milioane de lei (3 mil. euro). Statul mizează pe atragerea unei sume cuprinse între 311,7 mil. euro şi 415,6 mil. euro în schimbul unei participaţii de 15% din acţiunile Romgaz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO