ZF 24

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat medicamente care nu se mai regăseau în stocurile spitalelor

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat medicamente care...

Autor: Mediafax

13.07.2016, 16:10 24

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat mai multe medicamente care nu se mai regăseau în stocurile spitalelor, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, remis miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

„Având în vedere problemele semnalate în ultimele luni, de către unităţile sanitare cu paturi, privind discontinuitatea unor produse farmaceutice absolut necesare realizării intervenţiilor chirurgicale, Ministerul Sănătăţii a realizat demersurile necesare, în colaborare cu deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă, pentru asigurarea stocurilor corespunzătoare şi continue, astfel încât nevoile pacienţilor din România să fie acoperite”, se arată în sursa citată.

Astfel, pentru produsul Esmeron 10 mg/ml, soluţie injectabilă, a început livrarea prin distribuitorii autorizaţii, estimându-se o cantitate de 1000 de cutii (10.000 flacoane) pe lună, cu posibilitatea de suplimentare a acestei cantităţii în funcţie de nevoile unităţilor sanitare cu paturi.

De asemenea, pentru produsul Tracrium 50 mg/5ml, soluţie injectabilă, a început livrarea prin distribuitorii autorizaţii a peste 6700 cutii (33.500 fiole).

„Ca urmare, Ministerul Sănătăţii solicită unităţilor sanitare cu paturi realizarea demersurilor necesare pentru achiziţionarea cantităţilor necesare din produsele menţionate, astfel încât să fie asigurat accesul pacienţilor la serviciile medicale necesare”, se mai arată în copmunicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO