Business Construct

Bâlbâielile din administraţie îngreunează derularea unor investiţii de peste 420 mil. euro: Ministerul Economiei a întârziat şase luni până la semnarea contractelor pentru ajutoare de stat, ceea ce se vede în stadiul fabricilor

Bâlbâielile din administraţie îngreunează derularea...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

18.05.2024, 11:27 320

Ministerul Economiei a anunţat în aprilie 2023 cei opt câştigători ai ajutoarelor de stat pentru industria prelucrătoare, iar contractele au fost semnate abia la finalul anului, spun producătorii  Pentru unii jucători semnarea din timp a contractelor aducea deja livrarea de fabrici funcţionale şi recrutarea a sute de oameni.

Fabricile construite cu ajutor de stat de la Ministerul Econo­miei, care a lansat o schemă dedicată industriei prelucrătoare, sunt încă în stadiul de construcţie, deşi pentru câţiva dintre cei opt câştigători semnarea mai devreme a contractului de finanţare ar fi putut reprezenta chiar demararea investiţiei.

Companiile din industria prelucrătoare care vor beneficia de ajutorul de stat sunt Non-Woven Global Sr, Eco Partnersheep Insulation, Alex Melcovich BH, Ecobac Sal, Hi-Q Solutions Invest, Feruccio Com, Andreas Ro Construct şi Chimcomplex.

„Depunem eforturi consistente pentru a recupera timpul pierdut de la momentul a­nun­ţului proiectelor câştigătoare (aprilie 2023) şi până la semnarea contractelor de fi­nanţare în decembrie anul trecut. Con­struc­ţia va fi demarată în prima jumătate a lunii iunie, iar echipamentele sunt date în lucru, astfel încât stăm foarte bine în ce priveşte graficul de implementare. Succesul şi rapidi­tatea implementării proiectelor  de­pind însă şi de promptitudinea cu care Mi­nisterul răs­punde clarificărilor beneficia­ri­lor ajutorului de stat“, a spus Alex Melcovich, adminis­trator al companiei cu acelaşi nume. El şi şi Ruxandra Melcovich deţin Merlins Beverages, care este un business fondat în urmă cu aproximativ opt ani. Brandul etalon al companiei este Vitamin Aqua.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO