Eveniment

Constructorii sustin introducerea certificarilor profesionale

13.09.2007, 18:46 14

Patronatul Societatilor din Constructii (PSC) sustine necesitatea introducerii unei certificari profesionale a intreprinderilor din constructii cu scopul de a reglementa piata specifica.
"Unul dintre cele mai importante avantaje ale unui certificat unic de calitate a serviciilor ar fi ca firmele de apartament nu vor mai avea acces la licitatii ca pana acum cand practicau preturi sub nivelul pietei, lucrarile fiind ulterior subcontractate catre alte parti", a declarat Gheorghe Polizu, presedintele PSC la deschiderea expozitiilor internationale din domeniul constructiilor, CAMEX, la care participa 250 de firme de constructii.
Patronatul a propus inca din 1995 o forma de reglemenatre a pietei constructiilor, proiectul fiind aprobat in anul 2000 de catre consiliul tehnic al actualului minister al dezvoltarii. In 2002, au fost elaborate si aprobate de catre minister normele metodologioce de acordare a certificatului profesional. "In Anglia, de exemplu, alegerea unei firme in cadrul unei licitatii depinde foarte mult si de prezenta unei certificari profesionale. Important este ca aceasta certificare sa nu devina o bariera de participare in piata pentru companii fie locale sau externe", a declarat Dorina Isopescu, inspector general in cadrul inspectoratului de stat in constructii.
Pentru acordarea acestei certificari se va tine cont de o serie intreaga de criterii, printre care rezultatele financiare ale companiei, politica de management, protectia mediului si, nu in ultimul rand, portofoliul curent de lucrari.
Organismul care urmeaza sa acorde aceste certificate va avea cel mai probabil forma juridica a unui ONG recunoscut si acceptat de catre Ministerul Dezvoltarii.
"Consider ca cea mai buna solutie este sa fie infiintat un ONG care sa reprezinte interesele tuturor patronatelor de pe piata de constructii si mai mult decat atat cred ca este foarte important ca certificatul acordat de acest organism sa coincida cu disparitia tuturor celorlalte autorizatii sau certificari practicate de catre patronate", a declarat Laurentiu Plosceanu, presedinte ARACO.
Prezent la eveniment, ministrul dezvoltarii, Laszlo Borbely, a recomandat inca o data firmelor din domeniul constructiilor sa se asocieze in vederea participarii la licitatiile pentru proiectele mari de investitii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO