Daca ne-am imagina economia mondiala ca o placinta din care se "infrupta" marile puteri economice ca Statele Unite, Europa de Vest si Asia de Sud-Est, unde PIB-ul pe cap de locuitor depaseste 20.000 de euro, atunci in ultimii ani la aceasta masa s-au strecurat, dand din coate, China, India, Rusia, Brazilia sau Turcia, incadrate la emerging markets.
Cu alte cuvinte, la masa au aparut dintr-o data peste 2 miliarde de consumatori, care, chiar daca nu au forta de consum a bogatilor, au o pofta de trei ori mai mare.
Pofta chinezilor de a-si face case, de a manca mai bine, de a construi birouri, de a-si cumpara masini, de a construi sosele si cai ferate si de a gazdui Olimpiade (prima in 2008) mareste cererea globala de materii prime.
De la intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului, in 2001, pretul materiilor prime este in crestere in fiecare an cu circa 4-5%, in conditiile in care pana atunci scadea in fiecare an cu circa 2,5%, conform Les Echos de marti, 9 octombrie.
Produsul intern brut al Chinei creste cu 10% pe an, iar productia industriala cu 15%. Pentru a avea o idee de comparatie, Bucurestiul, care are cea mai mai rapida crestere economica din Romania, are un ritm de dezvoltare de 7-8% pentru PIB si de 6-7% pentru productia industriala.
Les Echos citeaza specialisti care estimeaza ca 350 de milioane de chinezi isi permit in acest moment sa se echipeze cu electrocasnice si calculator, iar 70 de milioane dintre acestia se gandesc la un automobil.
Dintr-o data, povestea cu "Romania are bogatii naturale", cu care li se impuia capul scolarilor inainte de 1990, are o acoperire dramatica.
Dintr-o data, intr-o lume care mananca mai multa paine, consuma mai mult otel, mai multa benzina si mai multa electricitate, investitiile in industrie si rafinarii pentru care romanii "au strans cureaua" inainte de '89 capata o alta importanta.
Sectorul tertiar, care a dus inainte economiile tarilor dezvoltate dupa anii '80, unde cererea de bunuri materiale fusese satisfacuta, pare a fi in aceste conditii supraevaluat.
Spre exemplu, scumpirea titeiului este o sansa si pentru supracapacitatea de prelucrare a rafinariilor romanesti. Ceausescu a construit Petromidia, spun specialistii, pe baza promisiunilor iranienilor ca ii vor livra titei. Insa caderea Sahului si schimbarea conjucturii internationale au fost de asa natura, incat rafinarea nu a adus castiguri statului, ci pierderi.
Astfel, Romania avea in 1990 o capacitate de rafinare de peste 30 de milioane de tone pe an, in conditiile in care consuma anual 12 milioane de tone.
Rafo si Petromidia au devenit dupa 1990 "pietre de moara" pentru economie, producand anual pierderi masive.
La 84 $ barilul, la cat s-au inchis pietele la sfarsitul saptamanii trecute, altfel stau lucrurile.
Preluarea Rompetrol de catre KazMunaiGaz este o dovada nu numai a fortei pe care o capata statele detinatoare de materii prime, dar si a importantei strategice pe care o capata fabricile si rafinariile romanesti in noul context economic.
Recent, a trecut neobservata o stire: proprietarul Rafo - Balkan Petroleum (compania este inregistrata in Marea Britanie; nu se stie cine este cu adevarat in spatele acesteia, dar au fost informatii in media ca ar fi vorba de proprietari rusi) - a platit aproape 100 de milioane de euro din datoria pe care o avea Rafo la Ministerul de Finante.
Batalia pentru resurse va deveni mai apriga ca niciodata.
In anii '80, cand romanii stateau la coada la paine si lapte, pe piata mondiala era un surplus atat de mare de produse alimentare, deci preturile atat de mici, incat fermierii europeni trebuia sa fie subventionati masiv.
Astfel, inca de atunci, jumatate din bugetul Uniunii Europeane mergea pentru subventionarea agricultorilor. Acum se pune problema liberalizarii pietei si a desfiintarii cotelor de lapte, de exemplu, pentru a calma preturile.
Pretul graului este de trei ori mai mare decat acum patru-cinci ani, iar tema principala pe ordinea de zi a multinationalelor de produse alimentare este cum sa faca fata scumpirii materiilor prime.
Ce inseamna penurie de alimente s-a vazut cel mai bine anul acesta in pietele romanesti, cand pepenii, rosiile si ardeii au costat mai mult ca la Frankfurt. Ca urmare, terenurile agricole vor avea o noua valoare.
Alan Greenspan spune in cartea sa "Era turbulentei", recent aparuta, ca amenintarile inflationiste mondiale sunt in crestere, pentru ca urca salariile in tarile in curs de dezvoltare, iar migratia catre statele dezvoltate slabeste.
Salarii mai mari inseamna putere de cumparare mai mare. Vom vedea daca modelul american - spre care tinde o lume intreaga - masina si casa pentru fiecare familie, este sustenabil si pentru jumatate din omenire, nu numai pentru 10% ca pana acum.
Sorin Paslaru este redactorul-sef al ZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
