Business Hi-Tech

Telefonia 3G face cu ochiul catre consumatorii individuali. Cine-i raspunde?

27.10.2004, 00:00 10



Presa din toata lumea a relatat cu entuziasm despre nou-aparuta tehnologie 3G, despre care se spune ca va schimba pentru totdeauna felul in care oamenii folosesc telefonul mobil. Insa tocmai oamenii care au indraznit sa incerce printre primii noile servicii au fost cei care au avut cele mai mari batai de cap. Ori telefoanele sunt prea scumpe, ori conexiunile de date sunt de calitate slaba sau la viteza insuficienta, ori bateria se consuma prea repede. Operatorii spun ca acestea sunt doar ezitarile normale ale oricarui inceput, insa vor reusi ei sa castige increderea sutelor de milioane de potentiali clienti din intreaga lume?



Exemplele pozitive se pot numara deocamdata pe degetele unei singure maini. Este vorba de cativa operatori de telefonie mobila din Japonia si Coreea de Sud, care au reusit sa "migreze" cu succes milioane de clienti catre serviciile 3G. "Acadeaua" pe care acesti operatori le-au aratat-o clientilor este o anumita tehnologie, ce pare a se afla in fruntea preferintelor, comenteaza Financial Times.



Mai multi operatori din Coreea de Sud, precum si KDDI din Japonia au ales tehnologia CDMA2000, care pare a fi castigatoare deocamdata in fata "rivalei" W-CDMA, preferata mai ales de operatori din Europa, dar si din alte cateva regiuni ale lumii. CDMA2000 a fost sustinuta initial de compania americana Qualcomm, pe teritoriul Statelor Unite. Aceasta companie, care valoreaza 50 miliarde de dolari, isi deruleaza aproximativ 90% din afacere prin tehnologia CDMA, a declarat recent la Bucuresti vicepresedintele diviziei europene a Qualcomm, Luigi Gasparollo.



In Romania, CDMA este adoptata de operatorul de telefonie mobila Zapp. Cuneyt Turktan, presedintele Zapp, a caracterizat CDMA drept "tehnologia wireless cu cea mai rapida crestere". La nivel mondial, cifra abonatilor creste cu aproximativ 20% pe an, iar in prezent exista in jur de 210 milioane de utilizatori, a spus Turktan. Dupa parerea sa, tehnologia CDMA (si mai ales varianta CDMA2000) este cea mai buna platforma pentru rularea serviciilor 3G.



Spre deosebire de CDMA, serviciile 3G prin tehnologia concurenta, W-CDMA, nu prea au prins la consumatori. Nicaieri nu este mai evident acest lucru decat in Japonia, scrie Financial Times. Aici, numarul de abonati la 3G prin W-CDMA este de cateva zeci de mii, greu de comparat cu cei 15 milioane de oameni care platesc servicii 3G companiei KDDI.



Acest lucru a inceput insa sa se schimbe rapid, comenteaza Financial Times. Cel mai important operator de telefonie mobila din Japonia, NTT DoCoMo, castiga teren serios in cursa pentru abonati la serviciile 3G pe reteaua sa care opereaza prin tehnologia W-CDMA. Principalul motiv al rasturnarii de situatie il reprezinta avansul pe care DoCoMo l-a luat fata de competitori prin extinderea ariei de acoperire a retelei. In acelasi timp, compania a oferit clientilor o gama mai larga si mai atractiva de telefoane mobile, echipate cu baterii cu o durata de viata mai lunga.



Aceste progrese tehnologice sunt folosite si de un nou operator european, care pare sa prezinte un mare potential pe piata. Este vorba de 3, o companie care experimenteaza (cu mult succes, se pare) serviciile 3G pentru locuitorii batranului continent. Explicatia performantelor peste asteptari consta mai ales in gama variata de telefoane pe care 3 le comercializeaza, mai ales modelele performante de la LG si NEC.



Alti rivali europeni precum T-Mobile, Orange sau Vodafone, sunt gata sa prezinte propriile oferte in Europa, scrie Financial Times. Cel mai agresiv dintre ei pare a fi Vodafone, care va oferi clientilor nu mai putin de 10 modele noi de telefoane compatibile 3G. Acestea vor fi disponibile la preturi variate si provin de la producatorii Sharp, Motorola, Sony Ericsson, NEC, Nokia si Samsung.



Enumerarea cuprinde si un model de telefon echipat cu camera digitala de 2 megapixeli, precum si un alt model cu MP3 player integrat; acestea vor fi suficiente pentru a accelera si mai mult competitia pe piata telefoanelor compatibile 3G, comenteaza presa internationala.





Cine si cum ii convinge pe oameni sa incerce 3G?



Experienta pietei japoneze a demonstrat cat de importanta poate fi pentru castigarea de noi abonati gama de telefoane pe care operatorii o prezinta acestora. In piete in curs de formare, asa cum sunt cele europene, oamenii au migrat masiv catre telefoanele cele mai performante, cu ecrane color si camere digitale integrate. Acestea le pot oferi utilizatorilor servicii cu totul noi, precum video-telefonie, muzica si filme descarcate in timp real de pe Internet sau harti in culori ale propriilor orase. Daca aceste servicii se vor dovedi ca sunt atractia principala pentru consumatori, atunci performantele tehnice ale telefoanelor vor reprezenta "cheia" strategiilor producatorilor de telefoane mobile.



Cel putin la fel de importante vor fi insa si diversele politici de subventionare a pretului acestor telefoane de catre operatori. Charles Dunstone, director executiv al companiei Carphone Warehouse, cel mai mare retailer de telefoane mobile din Europa, conform Financial Times, spune ca problemele tehnice ale terminalelor 3G, de exemplu durata redusa de viata a bateriei, au fost in general rezolvate. El este de parere ca unii operatori ar putea fi interesati acum sa subventioneze masiv acest tip de telefoane pentru a nu continua sa piarda procente din cota de piata in favoarea unor companii nou intrate pe piata, asa cum este si operatorul 3. De pilda, in Marea Britanie, 3 a reusit sa castige noi clienti intr-un ritm foarte alert (40.000 pe saptamana), acestia fiind atrasi de preturile mici ale telefoanelor si de tarifele modice la convorbirile telefonice.



"Intr-o piata unde exista un jucator foarte agresiv pe segmentul de 3G, unii operatori probabil ca nu vor dori sa ii lase pe cei de la 3 sa continue sa castige noi clienti si vor actiona", mai spune Dunstone.



Decisiv va fi si felul in care noile servicii inovatoare aduse de tehnologia 3G vor fi, in practica, folosite de consumatori. Daca se va dovedi ca apetenta lor pentru transferul de date va fi redusa, probabil ca operatorii vor fi mai putin dispusi sa investeasca in subventionarea telefoanelor.



Bob Fuller, director executiv al companiei 3, spune ca exista deja semne incurajatoare cu privire la faptul ca abonatii sunt dispusi sa plateasca in plus pentru diversele tipuri de servicii 3G de transferuri de date, cu conditia ca acestea sa fie intuitive si usor de folosit.



"Oamenii incep sa recunoasca valoarea ofertei noastre, ceea ce noi aducem in plus fata de clasicele servicii de voce 2G", spune el. "Oamenii chiar sunt dispusi sa foloseasca noile facilitati, si au inceput deja sa-si trimita clipuri video si imagini unul altuia".



Intr-adevar, in luna august, transferurile de date ale abonatilor au adus 21% din veniturile totale ale operatorului, un procent semnificativ mai mare decat al concurentilor, scrie Financial Times. Fuller, reprezentantul operatorului, spune ca acest lucru se explica prin utilizarea masiva a serviciilor precum urmarirea de clipuri video sportive, accesul catre jocuri si muzica.



El mai spune ca 3 reuseste intr-un mod semnificativ sa influenteze comportamentul clientilor sai. Mai exact, atunci cand operatorul a lansat un serviciu tip "tonomat muzical" (prin care abonatii pot accesa melodia preferata), a trimis un SMS catre toti clientii in care le-a prezentat noutatea. Mesajul continea si un link catre acest nou serviciu si, uimitor, in jur de 80% dintre abonati au urmat acest link, curiosi sa vada despre ce este vorba.



Pe de alta parte, Mark Heath, director de cercetare la Sound Partners, o companie de analiza in domeniul industriei wireless, este de parere ca serviciile video vor reprezenta "motorul" extinderii 3G, pe masura ce ecranele telefoanelor mobile devin tot mai performante.



"In Coreea de Sud, atunci cand au dat drumul pentru prima oara la 3G, au taxat o suma fixa pentru utilizare nelimitata", spune el. "Initial, 99% din transferul de date de pe retea a fost reprezentat de TV".



Un alt factor care va fi hotarator pentru felul in care clientii vor trece la 3G este si pretul pachetelor de servicii oferite de operatori. Dunstone este de parere ca tarifele trebuie sa continue sa scada pentru ca un numar mai mare de oameni sa se hotarasca sa incerce 3G.



Exemplul vine din Japonia. DoCoMo, operatorul numarul unu de telefonie mobila, a facut reduceri drastice de preturi si, in ciuda faptului ca acest lucru a afectat veniturile medii obtinute pentru fiecare abonat in parte, sumele obtinute au inceput sa creasca din nou datorita faptului ca serviciile sunt folosite mult mai frecvent.



"Evident ca ne vom concentra tot mai mult pe posibilitatile tehnice unice ale 3G, asa cum este comunicarea vizuala, pentru a ne extinde afacerea", spune Masao Nakamura, director executiv al DoCoMo.



Este foarte probabil ca aceasta atitudine sa fie urmata de numerosi operatori de telefonie mobila de pe glob, in cursa nebuna care are drept miza convingerea a cat mai multor consumatori ca 3G reprezinta alegerea cea mai buna pentru comunicatiile viitorului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO