Business Internaţional

Tabloul unui nou puseu al crizei: Spania contemplă un bailout de 300 miliarde euro, iar Grecia priveşte spre ieşirea din zona euro

Luis de Guindos, ministrul spaniol de finanţe

Autor: Bogdan Cojocaru

24.07.2012, 00:04 1216

Costurile de finanţare ale Spaniei au crescut ieri la noi recorduri istorice, trezind temeri că a patra mare economie a zonei euro va fi forţată să ceară un bailout de 300 miliarde euro, iar în Grecia premierul vorbeşte de o "Mare Depresiune" econo­mică asemănătoare celei prin care SUA au trecut în anii '30, în timp ce ministrul german al economiei spune că perspectiva ieşirii statului elen din uniunea monetară nu mai inspiră teamă.

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble se va întâlni astăzi cu omologul spaniol Luis de Guindos pentru discuţii de criză, în condiţiile în care costurile de finanţare ale Spaniei au scăpat de sub control, riscând să forţeze ţara să ceară sprijin financiar de 300 miliarde euro de la UE şi FMI, scrie The Guardian. Ran­damentele obligaţiunilor spaniole cu scadenţa la zece ani, de referinţă pentru costurile de finanţare, au urcat la 7,6%, cel mai ridicat nivel pentru acest stat de la crearea zonei euro.

Tensiunea de pe pieţe s-a amplificat după ce presa iberică a indicat că după Valencia şi Murcia alte cinci provincii spaniole ar putea cere ajutor financiar guvernului, care nu are bani nici pentru salvarea băncilor. Pieţele au fost neliniştite şi de indicii de la politicienii din Berlin că Germania pregăteşte terenul pentru ieşirea Greciei din zona euro.

"Ce a început ca un bailout pentru băncile spaniole pare că se transformă rapid într-un bailout suveran. Dacă amestecăm acest ingredient cu veştile rele din Grecia, obţii o mixtură negativă care erodează rezistenţa euro", a afirmat Jeremy Stretch, analist la CIBC.

Un bailout al Spaniei, care ar eclipsa pachetele de ajutor destinate celorlalte state răpuse de criză, Grecia, Irlanda şi Por­tugalia, ar pune presiuni enorme şi pe preţurile de împrumut ale Italiei, a treia economie ca mărime din zona euro. Italia deja se finanţează mai scump decât Irlanda.



Alexander Dobrindt, secretar general al Uniunii Sociale Creştine: "Cu Grecia am ajuns la capătul drumului"

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO