Companii

Orkla Foods Romania vrea sa cumpere doi producatori locali de alimente

19.07.2004, 00:00 60



Filiala din Romania a producatorului norvegian din industria alimentara Orkla Foods a anuntat ca intentioneaza ca, pana la sfarsitul acestui an, sa lanseze doua noi campanii de achizitii a doi producatori locali din industria de profil. "Suntem deja cu ochii pe doi producatori locali din industria alimentara care au branduri recunoscute pe piata si carora le vom avansa in perioada imediat urmatoare oferte de achizitie. Este un proces destul de delicat pentru ca nu e usor sa te duci la cineva caruia ii merge afacerea si sa ii spui ca vrei sa i-o cumperi", a declarat Alis Kosza, director general executiv al Orkla Foods Romania. Ea a refuzat si specifice numele celor doua firme.



Compania a achizitionat recent linii de procesare a legumelor si fructelor de la firma JM Group din Targoviste, unde, in prezent, se afla in stadiul final cu testele unor noi produse. "Peste maxim o luna vom lansa pe piata produsele pe care le vom fabrica la facilitatea noastra de productie din Targoviste, insa deocamdata nu pot sa spun nimic mai mult", afirma Kosza.



Orkla Foods Romania a lansat recent patru noi tipuri de produse: Wiesana Junior, cu aport suplimentar de vitamine si lecitina, sosul cu maioneza Bunica, pasta de tomate Bunica, si Tomi grill un ketchup cu gust afumat. Conform datelor proprii, Orkla Foods Romania este lider de piata pe segmentul margarinei atat pentru consumul casnic cat si pentru cel industrial, al mustarului si al ketchupului. Kosza nu a dorit sa furnizeze infirmatii cu privire la vanzarile companiei pe primele sase luni, afirmand doar ca acestea au inregistrat un trend ascendent de 15%.



Orkla Foods a patruns pe piata romaneasca in 2002 cand a achizitionat de la Topway Craiova diviziile de margarina, ketchup si mustar. Kosza spune ca Orkla Foods Romania, nu este interesata de piata de ulei si otet cu care a ramas, Topway dupa aceasta tranzactie.



Orkla Foods Romania produce mustar, sosuri, margarina sub marcile Bunica, Tomi, Wiesana, Fruhstuck si La minut.



stelian.negrea@zf.ro





 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO