Eveniment

Exporturile italiene scad

12.06.2003, 00:00 14

Conform unor date oficiale, economia Italiei a scazut pe primele trei luni ale acestui an. Astfel, economia acestei tari a fost afectata de declinul investitiilor si o scadere pronuntata a exporturilor pe fodnul apreciereii monedei unice europene. Biroul national de statistica al acestei tari, Istat, a anuntat ca rata scaderii economice a fost de 0,1% fata de ultimele trei luni ale anului 2002, reprezentand prima scadere trimestriala din 2001. Istat a confirmat astfel datele preliminare lansate in luna mai. Astfel, volumul investitiilor a scazut cu 5% comparativ cu trimestrul anterior, in timp ce declinul exporturilor a fost de 3,5%. Importurile s-au aflat de asemenea in scadere, valoarea acestora fiind insa aproape echivalenta cu cea a exporturilor. In trimestrul anterior, exporturile au depasit importurile cu 2 miliarde de euro, iar economia Italiei a crescut cu 0,4%. Institutul economic finantat de stat, ISAE, a anticipat ca economia va creste din nou pana la sfarsitul lunii iunie, iar guvernul prevede o crestere de 1% in acest an. In ultimii zece ani, Italia a inregistrat una dintre cele mai scazute rate de crestere economica din Uniunea Europeana. Economia zonei euro in ansamblu a stagnat pe primul trimestru al acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO