Eveniment

Fitch: Autoritatile locale sunt inca puternic centralizate

15.02.2008, 21:24 16

Autoritatile locale din Romania sunt inca puternic centralizate, desi aderarea la UE, alaturi de unele schimbari legislative operate in ultimii doi ani ar putea contribui semnificativ la descentralizarea eficienta si efectiva a acestora, potrivit agentiei de evaluare financiara Fitch Ratings. "Autoritatile locale au cunoscut schimbari semnificative in ultimii 10-15 ani, devenind mai raspunzatoare fata de propriul electorat. Totusi, numarul ridicat de reglementari care afecteaza cadrul institutional si frecventa cu care legislatia a fost amendata, inlocuita sau aborgata au reprezentat un obstacol major in calea corelarii veniturilor si a cheltuielilor intre autoritatile situate pe diferite trepte", se arata intr-un raport al Fitch. Analistii noteaza ca implicarea autoritatilor centrale in activitatile locale ramane semnificativa. Acest lucru limiteaza flexibilitatea financiara a autoritatilor locale, statul controland cea mai mare parte a veniturilor si cheltuielilor, spune Fitch. Cheltuielile de capital din domenii precum transporturile, infrastructura, managementul deseurilor, apelor uzate si energiei si renovarea urbana, efectuate de autoritatile locale, au fost deficiente si neglijate pentru mai multi ani, in pofida asistentei financiare oferite de institutii precum BERD si BEI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO