Bănci și Asigurări

Leul creşte timid la cursul BNR. Dolarul şi euro, în scădere în regiune

Leul creşte timid la cursul BNR. Dolarul şi euro, în scădere în regiune

Autor: Monica Juganaru

10.10.2011, 13:22 705

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut luni cu 0,93 bani, la 4,3053 lei/euro, însă aprecierea leului din prima parte a sesiunii a fost timidă faţă de câştigurile, de circa 1%, consemnate de valutele din regiune.

Banca centrală a afişat vineri o rată oficială de 4,3146 lei/euro.

Leul s-a apreciat mai accentuat în raport cu dolarul american, iar referinţa a coborât cu 4,11 bani, de la 3,2149 lei/dolar la 3,1738 lei/dolar.

BNR a anunţat un curs în scădere şi pentru francul elveţian, de 3,4771 lei/franc, cu 1,04 bani mai redus, de la 3,4875 lei/franc vineri.

Primele tranzacţii din şedinţa interbancară de luni au fost realizate la 4,3080 - 4,3100 lei/euro, paritate similară cu nivelul de la închiderea de vineri, iar cotaţiile s-au menţinut la acest nivel în prima oră.

Ulterior, cursul a coborât uşor, iar în jurul orei 13:00, schimnurile se perfectau la 4,3045 - 4,3058 lei/euro.

Forintul şi zlotul şi-au accentuat câştigurile în faţa euro, la circa 1%, ca urmare a optimismului jucătorilor după salvarea băncii Dexia.

Totodată, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, liderii celor mai mari economii din zona euro, s-au angajat duminică să facă tot ce va fi necesar pentru consolidarea sectorului bancar european.

Dobânzile practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut de la 4,99% - 5,49%, la 5,03% - 5,53%. Randamentele afişate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au fost de 5,26% - 5,76%, după ce vineri au fost de 5,27% - 5,77%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO